Olandezul Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 din Australia, la capătul unei curse incredibile. Incidentele și deciziile comisarilor au creat rumoare în rândul piloților.
Max Verstappen s-a impus pentru prima dată în Australia, dar nu a fost mulțumit de cele două restarturi dictate de oficialii cursei în final.
„Sunt foarte fericit că am câștigat cursa, dar nu cred că al doilea steag roșu era necesar. Mulți piloți au fost nedumeriți, vom vorbi despre asta la Baku (n.r. cursa următoare).
Nu am plecat foarte bine, dar mi-am revenit pe parcurs. Legat de momentul în care m-am atins cu Lewis, am fost foarte atent. Știam că am o mașină rapidă”, a spus Max Verstappen.
Nemulțumiri după Marele Premiu al Australiei
Pierre Gasly, unul dintre piloții Alpine implicați în incidentul din final, cu două tururi înaintea liniei de sosire, a spus: „Sunt dezamăgit de rezultat. Am fost capabil să țin aproape cu Ferrari, nu eram deloc departe de Alonso. Am simțit foarte bine mașina. Nu pot să cred ce s-a întâmplat în final, nu vreau să comentez”.
Esteban Ocon, colegul lui de la Alpine, a rezumat perfect: „A fost o cursă haotică, un start pe măsură. E păcat, am fi putut obține mult mai mult. Dar nu avem resentimente unul față de celălalt, am vorbit și ne-am lămurit”.
Fernando Alonso: „Ce regulă tâmpită!”
Fernando Alonso a obținut o clasare pe podium, dar a avut la rândul lui emoții cu deciziile comisarilor. Șansa lui a fost un precedent petrecut pe circuitul de la Silverstone, invocat chiar înaintea celui de-al treilea restart al cursei.
„Ce regulă tâmpită! Cum e posibil așa ceva? Verificați rapid. S-a întâmplat în urmă cu un an la Silverstone și totul a fost resetat, verificați rapid. Mașina e bine, eu pot continua. Dar verificați asta!”, a spus Fernando Alonso.
Carlos Sainz nu a fost la fel de fericit. Penalizat cu 5 secunde la sfârșit, acesta a răbufnit: „Nu pot fi lăsat fără acele puncte, e inacceptabil! Ar fi trebuie să aștepte finalul și apoi să avem o discuție. Sancțiunea e prea severă!”.
{{text}}