Campionate

Un suporter a murit în tribună la Gelsenkirchen » Cum s-a întâmplat tragedia + Reacția celor două echipe

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Daniel Scorpie  —  duminică, 02 aprilie 2023

Dramă pe stadion în Bundesliga, sâmbătă, la meciul Schalke - Leverkusen 0-3. Un fan al gazdelor a suferit un infarct cu puțin înaintea fluierului de final și, în ciuda eforturilor medicilor, care l-au resuscitat în tribună, nu a mai putut fi salvat.

Fanul era cunoscut ca un pacient cu probleme cardiace și probabil că tensiunea meciului l-a afectat fatal. "Fotbalul trece în plan secund în astfel de momente. Transmitem sincere condoleanțe familiei suporterului care a murit asistând la partidă. Gândurile noastre sunt cu tine", este comunicatul clubului din Gelsenkirchen.

Și adversarii de la Bayer au reacționat, și pe rețelele sociale, dar și la conferința de presă. "Suntem extrem de dezolați! În numele clubului, transmit condoleanțe familiei fanului decedat", a declarat antrenorul Xabi Alonso. la fel, gruparea din Levekusen a postat pe contul de Twitter un mesaj, regretând dispariția susținătorului lui Schalke. 

În timp ce doctorii încercau să-l salveze, fanii s-au oprit din a cânta, a flutura steaguri și a încuraja echipele în momentul în care crainicul stadionului a anunțat urgența medicală. Nu au fost oferite date despre identitatea și vârsta victimei.

”Această știre tristă arată că există lucruri mai importante decât o înfrângere la fotbal. Condoleanțe familiei”, a declarat antrenorul gazdelor, Thomas Reis. 

Schalke, abia revenită din divizia secundă, se află pe penultimul loc în Bundesliga (17 din 18), cu 21 de puncte după 26 de etape și e în mare pericol să retrogradeze din nou.

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.