CFR a început gâfâit play-off-ul, probă că după un egal acasă cu Rapid, l-a înregistrat și pe al doilea, 1-1 la Craiova. Acesta trebuie socotit însă norocos, nu și primul?, deoarece Universitatea nu numai că a controlat întâlnirea, 68% posesie, 15-0 la cornere!, dar a și ratat în prelungiri ocazii imense.
Mai întâi Scuffet a respins providențial șutul lui Gajkov, apoi Raul Silva a trimis mingea în bară. Ca atare, replica lui Eugen Neagoe, „Au fost mai buni ca noi numai la aruncările de la margine”, n-a surprins. Ea a însemnat mai degrabă o constatare decât o ironie.
În condițiile în care a repetat evoluțiile modeste din 2023, neconvingătoare, campioana poate invoca în apărarea ei doar faptul că Universitatea a egalat pe „Oblemenco” după o fază controversată. Pe care Marcel Bârsan și Radu Ghinguleac din camera VAR au judecat-o în favoarea gazdelor.
Asta deși înainte de golul lui Koljici, A. Ivan a părut în ofsaid, nu pe aceeași linie cu Cr. Manea, remarcă făcută și de comentatorii DigiSport în transmisie directă. Impresia a fost că, având corpul înclinat, căpitanul Craiovei s-a aflat mai aproape de poarta lui Scuffet. Implicit, că liniile trasate de VAR au indus în eroare.
Întrucât în finalul partidei de 2-2 cu Rapid, la o fază la fel de discutată, formației sale i s-a anulat golul înscris de Maglica, pentru un ofsaid îndelung contestat de clujeni, evident că Dan Petrescu n-a scăpat prilejul de a ataca VAR-ul. De a-i reproșa că tranșează toate fazele discutabile în una și aceeași direcție, împotriva CFR-ului!
Atât însă. Pentru că, în rest, explicațiile „Bursucului” că jucătorii introduși de el pe parcurs au dezamăgit și „n-au CV” au stârnit zâmbete. Referirea vizându-i în special pe Petrila și pe Janga, căci Hoban, Țâru și Yeboah au intrat foarte târziu, ultimii doi în minutul 87. Și-atunci, ce să le mai ceri?!
Petrescu n-a descoperit America. Deoarece nu constituie o noutate amănuntul că un campionat se câștigă cu lotul, nu cu echipa. Și că băncii îi revine un rol important, uneori hotărâtor.
Dar cine-i de vină, a cui e răspunderea, că rezervele Clujului, mai puțin bravul Hoban, care merge pe 41 de ani!, au dat un randament mai slab decât cele ale Universității?! Nu cumva însuși Dan Petrescu i-a adus în Gruia pe fotbaliștii pe care-i urechează astăzi?! Pentru că nu-i de crezut, exclus, ca vreunul să fi ajuns la echipă fără încuviințarea lui.
Altădată o forță, un buldozer, CFR e în evidentă pierdere de viteză. Se impune din ce în ce mai greu și mai rar. Scrâșnit. Din care motiv nici nu mai trebuie considerată, părerea mea, principala candidată la titlu. A rămas doar una dintre pretendente.
Universitatea Craiova - CFR ClujVă reamintesc ce scriam aici pe 7 februarie, „CFR arată rău și, cu excepția succesului confortabil de la Ovidiu (n.a. 3-0 cu Farul), se chinuie meci de meci... Joacă bătrânește. Previzibil. Urât”.
Nu-mi retrag cuvintele, doar vă întreb dacă se confirmă ori ba ce scriam în urmă cu aproape două luni? Ce credeți?
{{text}}