Real Valladolid a pierdut cu Real Madrid, scor 0-6, apoi a anunțat demiterea antrenorului Jose Pacheta (55 de ani).
Ronaldo Nazario, patronul lui Valladolid, a luat o măsură dură după umilința de pe „Santiago Bernabeu”. L-a demis pe antrenorul care a readus-o pe Real Valladolid în la Liga, în vara lui 2022.
Antrenorul lui Valladolid, demis după umilința cu Real Madrid
„Pacheta nu va continua la cârma lui Real Valladolid. Clubul recunoaște rolul pe care l-a jucat în echipă de la sosirea sa, dar, având întotdeauna ca unic obiectiv menținerea în prima ligă la finalul actualei campanii, a ales să se orienteze într-o altă direcție.
O decizie dificilă, pentru că Pacheta a fost un lider al echipei care a reușit să revină în La Liga după doar un sezon de la retrogradare”, a transmis Real Valladolid pe site-ul clubului.
Pacheta a bifat pe banca lui Valladolid 75 de meciuri, 30 în acest sezon. „Violeții” sunt pe locul 16 în La Liga, cu 28 de puncte, unul peste primul loc retrogradabil, ocupat de Almeria. Înfrângerea cu Real Madrid a fost a doua la rând, după 1-3 cu Athletic Bilbao. În total, în acest sezon, echipa lui Ronaldo Nazario are 15 eșecuri, 8 victorii și 4 egaluri.
Jose Pacheta/ foto: Imago Images
{{text}}