Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu (72 de ani) a fost impresionat de modul în care a funcționat arbitrajul video la meciul dintre CS Mioveni și Chindia, scor 0-1, din etapa secundă a play-out-ului.
Arbitrii din camera VAR, Andrei Chivulete și ajutorul Cristian Moldoveanu, au întors două decizii importante în meciul de la Mioveni.
- În minutul 6, Doru Popadiuc a introdus mingea în poartă cu o execuție menită a fi centrare. După 5 minute de analiză, perechea din camera VAR i-a transmis „centralului” Bogdan Dumitrache că reușita trebuie anulată, din moment ce Popadiuc venea din „afara jocului”.
- Arbitrii din camera VAR au mai intervenit corect o dată spre final, minutul 77, când i-au salvat pe argeșeni de penalty la o intervenție asupra lui Popadiuc. Înainte să fie faultat, asta din urmă fusese într-o poziție de ofsaid nesemnalizată.
Ion Crăciunescu, după CS Mioveni - Chindia: „Uite că se poate!”
Cele două intervenții corecte din camera VAR l-au impresionat pe Ion Crăciunescu, având în vedere multitudinea de controverse care au înconjurat arbitrajul în acest sezon de SuperLigă.
„În sfârșit am văzut VAR-ul să funcționeze. Uite că se poate! Și s-a întâmplat la două echipe mici. Să vedem și mai sus, să mai crească puțin.
La prima fază, Popadiuc era în poziție de ofsaid și a venit mingea direct la el, fără să fie atinsă de alt jucător.
La a doua fază, a fost mai întâi ofsaid, apoi a fost penalty. Se sancționează prima abatere”, a comentat Crăciunescu la emisiunea „Fotbal Club”, pe DigiSport.
{{text}}