International   •   Campionate   •   ANGLIA

Graham Potter, ofertat din Premier League la nici 24 de ore după ce a fost demis de Chelsea!

Graham Potter // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 03 aprilie 2023

La nici 24 de ore după ce a fost demis de Chelsea, Graham Potter (47 de ani) a fost abordat de Leicester, alt club care și-a dat afară antrenorul după rezultatele din weekend. Englezul a refuzat propunerea.

Duminică seara, după ce Aston Villa o învinsese pe Chelsea cu o zi în urmă, 2-0, conducerea „albaștrilor” l-a demis pe Graham Potter, aflat din septembrie 2022 la cârma echipei.

Rezultatele lui Chelsea cu Potter pe bancă, doar 12 victorii în 31 de meciuri, au lăsat de dorit. Noii patroni ai clubului au investit masiv în iarnă și nu erau mulțumiți cu modul în care arăta echipa.

În ciuda mandatului nereușit la Chelsea, Potter a primit o ofertă la nici 24 de ore de la despărțirea de londonezi.


Graham Potter a refuzat-o pe Leicester

Leicester, alt club care și-a demis antrenorul duminică, pe Brendan Rodgers, a vrut să-l angajeze pe Potter. Dar acesta a refuzat, considerând că un alt mandat în Premier League ar veni prea curând

Graham plănuiește să aștepte până în vară și să preia o echipă atunci, potrivit talkSPORT.

Leicester l-a demis pe Brendan Rodgers după 4 ani cu nord-irlandezul pe banca echipei. Rezultatele „vulpilor” din acest sezon sunt catastrofale, doar 7 victorii și 25 de puncte în 28 de etape. Penultima în Premier League, Leicester tremură pentru menținerea în campionatul englez de elită.


Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.