Gary Lineker, fostul mare golgheter al Angliei, acum în vârstă de 62 de ani, le-a povestit lui Micah Richards și Alan Shearer ce i s-a întâmplat în primul meci de la CM 1990, 1-1 cu Irlanda.
A fost distracție la Match of the Day, pe BBC. Gary Lineker și-a amintit cea mai jenantă și caraghioasă întâmplare a carierei.
Micah Richards l-a provocat: "Vreau să știu povestea aia". Și fostul mare golgheter al Angliei a spus-o, foarte expresiv, cu talent de actor, în timp ce în studio se râdea în hohote. Mai ales Richards.
Gary Lineker: ”S-a dus. Buf! «Oh, Doamne!»”
"Era primul nostru meci la Mondialul din 1990, contra Irlandei. Nu mă simțisem prea bine cu o noapte înainte, dar nu am zis nimănui, pentru că voiam să joc", a pornit Lineker.
"După 15 minute în repriza secundă, crampele au început din nou: «Doamne, ce mă doare! Sunt în rahat!». M-am aruncat într-un tackling, undeva pe partea stângă, și când am făcut asta m-am relaxat puțin...".
În acel moment, Richards a izbucnit în râs, la fel Alan Shearer. "E una dintre cele mai tari povești pe care le-ai spus". Micah nu se putea opri.
Lineker a continuat: "S-a dus. Buf! «Oh, Doamne!». Am rămas întins pe jos, totul era acolo... Gary Stevens s-a apropiat de mine și m-a întrebat: «Links, ce-ai pățit?». L-am privit: «M-am c...t pe mine». Îmi venea să plâng. Bine că aveam șortul bleumarin, nu pe cel alb. Oribil. Acum e amuzant, dar atunci...".
Gary Lineker: „Mă frecam de pământ ca un câine”
Shearer i-a întrerupt: "Mai avem două minute pentru a discuta despre hattrick-urile din Premier League, după ce l-am ascultat zece minute pe Lineker povestind cum s-a c...t pe el". Și toți au râs, din nou.
Gary a mai vorbit și în 2010, la radio BBC, despre acel episod. "La pauză, nu eram bine. M-am întins prea mult la un atac prin alunecare și... Am fost norocos că ploua și am putut face ceva, dar cât de jenant! Mă frecam de pământ ca un câine încercând să mă curăț singur. Cea mai oribilă experiență a vieții mele", a afirmat atunci, încheind cu o glumă: "Niciodată n-am mai avut atât de mult spațiu pe teren după ce mi s-a întâmplat atunci".
Gary Lineker a fost înlocuit în minutul 83
Pe 11 iunie 1990, Lineker a deschis scorul, în minutul 9, fiind ultimul schimbat de selecționerul Bobby Robson, în minutul 83, cu Steve Bull. Meciul s-a încheiat egal, 1-1.
48de goluri a marcat Gary Lineker în 80 de selecții, al 4-lea cel mai prolific jucător al naționalei Angliei
{{text}}