Nationala

După nici 8 luni la națională, Pancu s-a convins: „I-aș aresta pe toți!”

Daniel Pancu // foto: GSP

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 05 aprilie 2023

După aproape 8 luni la cârma echipei naționale U20, Daniel Pancu (45 de ani) și-a conturat câteva impresii cu privire la fotbalul juvenil din România.

Fostul atacant consideră problematică implicarea activă a părinților de tineri fotbaliști la ședințele de antrenament.

„Pe lângă faptul că implicarea părinților este ceva de groază, eu i-aș aresta pe toți, i-aș trimite de acolo. Numai înjurături se aud, indicații tactice de la părinți, fiecare cum o vede personal”, a precizat selecționerul de la U20.

Cu Pancu pe bancă, „tricolorii” U20 au câștigat un singur meci dintre cele 6 disputate, 2-0 cu Polonia. Mai au un egal, 1-1 cu Portugalia, în rest 4 înfrângeri, inclusiv un usturător 0-4 cu Norvegia.

Pancu a enumerat câteva dintre aspectele despre care consideră că trag fotbalul românesc în jos.

Daniel Pancu, despre problemele observate la U20: „Vorbim de lucruri elementare”

„Jucătorii de 19-20 de ani au probleme, adică ar trebui să mă întorc la inițiere cu ei, la o pasă nedublată, la deschis un unghi, la atacat un spațiu, la intensitatea pasei, deci probleme de genul ăsta.

Iar factorul cel mai dezechilibrant dintr-o confruntare - că am jucat într-o competiție care e ca Champions League, o competiție unde practic n-ai ce căuta, pentru că nu ai jucat preliminarii, nimic - este factorul fizic. La forță și viteză, suferim. La duelurile unu contra unu, șansele sunt mici. (...)

Noi vorbim de lucruri elementare, astea nu se mai învață la 20 de ani. Păi, e de foarte mult timp situația asta.

Mai avem mari probleme la intensitate. Noi nu putem să o dăm parte-n parte cu ei cam 10 minute dintr-un meci, nu cred că mai mult. Forța ți-o dă duelul, competiția”, a precizat Pancu conform digisport.ro.

Daniel Pancu, mesaj pentru antrenorii de juniori: „Trebuie să transmiți pasiune”

Selecționerul de la U20 are o problemă și cu implicarea antrenorilor de la juniori.

Am văzut antrenori care se plâng că «Domnule, îmi dau 3.000 sau 4.000 de lei». Păi, care e problema? Că ești ca un medic care depui un jurământ. Dacă îți dă 3.000, nu mai pui pasiunea aia în meserie? De la 5.000 la un milion pe an, eu mă schimb, sau cum?

Dacă ți-ai luat angajamentul ăsta și te duci la copii, păi trebuie să transmiți pasiune, că de aici pleacă multe. Doar că în multe locuri e o minciună ce se întâmplă la copii și juniori. La selecție, eu am multe probleme când lipsesc doi-trei jucători. Aria aia de selecție e și așa mică”, spune Pancu.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.