Ajuns la CSC Șelimbăr în noiembrie 2022, Claudiu Niculescu (46 de ani) și-a prelungit contractul cu gruparea din Liga 2.
Conducerea clubului de pe locul 4 din Grupa A a play-out-ului a anunțat că fostul atacant a semnat prelungirea înțelegerii. Noul contract va fi valabil până în 2025.
Claudiu Niculescu a prelungit cu CSC Șelimbăr
„Sunt foarte bucuros că fac parte din acest proiect! Am întâlnit aici oameni cu aceeași viziune, cu aceleași valori profesionale și umane. Sunt oameni dedicați, implicați total, care doresc să facă performanță, întrucât înțeleg foarte bine acest fenomen.
Am simțit din prima zi că am întreaga susținere a conducerii clubului și că suntem o echipă și că vom avea un parcurs frumos și rezultate ce ne vor aduce multa bucurie!
Am convingerea că la finalul contractului ne vom bucura de performanțele realizate prin îndeplinirea obiectivelor propuse”, a spus Claudiu Niculescu pentru site-ul clubului.
Prelungirea contractului până în 2025 reprezintă un mesaj de încredere pe care conducerea clubului i-o acordă acestuia. Ne dorim continuitate în toate acțiunile pe care le întreprindem, antrenorul nostru având susținerea totală pentru atingerea obiectivelor propuse.
- Remus Șerban, președinte executiv
{{text}}