Campionate

Un stadion întreg s-a oprit și i-a scandat numele » Moment viral în Barcelona - Real Madrid: ce s-a întâmplat în minutul 10

+10 Foto
Barcelona - Real Madrid 0-4 / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Remus Dinu  —  joi, 06 aprilie 2023

Barcelona a pierdut fără drept de apel returul cu Real Madrid din Copa del Rey. După 1-0 pe „Bernabeu”, catalanii n-au avut nicio șansă în manșa secundă de pe Camp Nou, pierdută cu 0-4. Pe durata meciului, fanii formației blaugrana l-au chemat înapoi acasă pe marele lor idol, Lionel Messi. 

  • Vrei să mergi într-o excursie de vis în Spania? Hai alături de Gabi Balint, pe 7 mai, chiar la Sevilla! Detalii AICI

În minutul 10, un stadion întreg a început să-i scandeze numele „Puricelui”, într-un moment ce a adus aminte de vremurile în care Leo Messi scria istoria pentru Barcelona.

Numele argentinianului a răsunat din piepturile a peste 90.000 de spectatori, semn că suporterii catalanilor au depășit plecarea acestuia din vara lui 2021 și îl așteaptă înapoi cu brațele deschise. Momentul s-a viralizat, fiind distribuit masiv pe rețelele de socializare.

Argentinianul e la un pas de despărțirea de PSG, a anunțat L'Équipe, dezvăluind că șefii parizienilor vor ca atacantul în vârstă de 35 de ani să accepte reducerea salariului cu 75% pentru a continua. Barcelona îl așteaptă înapoi.

Barcelona face totul pentru a-l aduce înapoi pe Leo Messi

Șefii Barcelonei discută cu sponsorii blaugrana pentru a-i face lui Lionel Messi cea mai bună ofertă, încercând să respecte în același timp și fair-play-ul financiar în Spania și în Europa.

Sub contract cu PSG până pe 30 iunie, campionul mondial argentinian nu mai pare deloc convins că ar fi bine pentru el să semneze un nou contract la Paris. Mai ales după ce, duminică seară, a fost încă o dată fluierat de galeria roș-albaștrilor. Și nici echipa nu mai funcționează. Încă o înfrângere, a opta numai în 2023. După turneul final, PSG a jucat tot mai rău. Antrenorul Christophe Galtier este și el în pericol.

Zilele trecute, presa catalană a dezvăluit că președintele Joan Laporta și mai mulți oficiali ai clubului s-au întâlnit cu sponsorii blaugrana pentru a găsi cea mai bună variantă ca să-l convingă pe Messi. Inclusiv un procent generos din câștigurile comerciale pe care el le-ar genera pe Camp Nou. Caută un scenariu care să nu afecteze situația grupării, respectând fair-play-ul financiar.

672 de goluria marcat Leo Messi în 778 de meciuri jucate pentru Barcelona în toate competițiile

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.