Tenis

Liderul WTA se revoltă: „Nu e corect să joace rușii și bielorușii! Sportul a fost mereu folosit ca propagandă”

Iga Swiatek/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  joi, 06 aprilie 2023

Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA) s-a declarat nemulțumită de faptul că sportivii ruși și bieloruși sunt lăsați să joace, în contextul invaziei Rusiei din Ucraina.

Poloneza a criticat decizia organizatorilor Wimbledon de a-i primi în turneu pe ruși și bieloruși, după ce anul trecut au fost interziși. Swiatek nu e prima jucătoare de top care se poziționeză împotriva deciziei englezilor, după Petra Kvitova.

Iga Swiatek: „Sportul poate fi folosit în propagandă. Nu e corect”

„Știu că suntem doar niște atleți, o parte mică a acestei lumi, dar simt că sportul este destul de important și că a fost întotdeauna folosit în propagandă. 

Este destul de nedrept ca jucătorii ruși și belaruși să poată participa la turnee. Decizia interzicerii lor trebuia luată de la începutul războiului. Cred că tenisul putea face mai mult de la începutul războiului, pentru a se poziționa împotriva lui.

Nu este vina jucătorilor din Rusia și Belarus că au un astfel de pașaport, dar, pe de altă parte, simt că ar putea face mai mult împotriva invaziei rusești”, a declarat Iga Swiatek, potrivit BBC.

Rușii și Bielorușii, primiți la Wimbledon

După ce în 2022 nu au fost lăsați să joace la Wimbledon, sportivii din Rusia și Belarus au primit acest drept în acest an, dar vor juca sub steag neutru, așa cum se întâmplă oricum la celelalte turnee. Pe parcursul Grand Slamului englez, ei nu au voie să vorbească în favoarea invaziei ruse din Ucraina. Și Petra Kvitova s-a poziționat împotriva deciziei celor de la All Englans's Club.

Eu cred că rușii și bielorușii nu ar trebui lăsați la Wimbledon. După părerea mea, ei nu ar trebui să fie lăsați nici la Jocurile Olimpice. Eu sunt de partea ucraineană în acest caz. Și înainte de toate, sunt împotriva războiului. Sunt foarte neliniştită pentru poporul ucrainean şi jucătorii din Ucraina

- Petra Kvitova

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.