Sporturi   •   Altele   •   NAȚIONALELE de NATAȚIE

David Popovici a dezvăluit ținta pe care și-a fixat-o la Campionatele Naționale: „Peste două zile se poate întâmpla. Aș scăpa de o grijă”

+15 Foto
David Popovici // FOTO: Raed Krishan

Articol de Roxana Fleşeru, Raed Krishan (foto)   —  joi, 06 aprilie 2023

David Popovici (18 ani) continuă evoluția excelentă la Campionatele Naționale de Natație, de la Otopeni. Sportivul de la CS Dinamo a obținut azi a treia medalie de aur, la 50 metri fluture.

După cursa în care a stabilit un nou record național, 23.74, David Popovici a vorbit despre obiectivele sale în competiția de la Otopeni și spune că și-ar dori ca sâmbătă să realizeze baremul pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Pentru a se califica, sportivul trebuie să obține un timp de 48.34 de secunde.

VIDEO Declarațiile lui David Popovici după medalia de aur la 50 metri fluture


„Dacă pot face baremul pentru Jocurile Olimpice? Peste două zile am proba de 100 de metri liber. Tot ce se poate. La această probă am cele mai multe șanse. Dacă nu se întâmplă aici, nu e nicio tragedie. Sezonul e lung, până în martie 2024. Nu e nicio grabă. Dacă o fac, e super! 

Ar fi frumos să se întâmple aici. Niciodată nu mi-a plăcut să-mi setez obiective prea exacte. Dar realizarea timpului pentru Jocurile Olimpice nu-mi va pune probleme. Dacă o fac acum, ar fi mai ușor, pentru că aș scăpa de o grijă”, a spus David Popovici după cursă.

+15 Foto
David Popovici, în proba 50 de metri fluture / FOTO: Raed Krishan

Ulterior, acesta a vorbit și despre finala la 50 de metri fluture și despre următoarele probe la care va participa.


„Nu știam că am fost aproape de baremul pentru Campionatele Mondiale. Nu am urmărit asta. Acum aflu. Dar chiar sunt tare bucuros că am stabilit un record național într-o probă pentru care m-am pregătit foarte puțin. Am zis că vreau să văd ce am în mine. Participând în cat mai multe probe mă ajută să experimentez și să mă extind. Sunt tânăr și nu vreau să mă blochez pe o singură probă. Așa că profit de astfel de competiții, cu o miză nu atât de mare, și sper ca în viitor să pot să concurez și la competiții cu o miză mai mare.

La aceste Campionate Naționale obiectivul principal este să mă distrez, ca și până acum. Acum, pentru că am ocazia să înot alte distante și în alte probe, mă distrez dublu. Și vreau să-mi susțin colegii”, a adăugat Popovici.

Da, mai am loc de medalii. Le pun într-o cutie. Nu îmi place să le văd, nu îmi place să-mi fie reamintite constant, în fiecare zi, toate reușitele mele. Le știu. Cu cât aud mai multe despre ele, cu atât își reduc din impact. 



- David Popovici

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.