Managerul lui GYHK Gheorgheni, una dintre echipele care s-au trezit direct în finala mică în loc de semifinale ale campionatului de hochei, reacționează pentru GSP.ro: „E împotriva sportului”.
GSP.ro a scris, vineri dimineață, că în seara zilei de joi, 6 aprilie 2023, cele patru cluburi care urmau să joace semifinalele campionatului național au fost notificate că nu se mai joacă semifinalele.
Ci direct finala mare, Brașov - Steaua, și finala mică, Gheorgheni - Miercurea Ciuc.
Contactați de GSP.ro, oficialii federației au afirmat că timpul scurt până la plecarea la Campionatele Mondiale din Nottingham plus „desconsiderarea” campionatului de către cei care joacă în Erste Liga, campionatul comun româno-maghiar, au dus la această decizie.
Reacție dură dinspre Gheorgheni: „De ce nu decidem direct cine ia aurul, argintul și bronzul?!”
Gazeta l-a sunat pe managerul celor de la GYHK Gheorgheni, Szilárd Bereczky, pentru o reacție. Ce spune acesta?
„Este inacceptabil. Inexplicabil. Un regulament dictatorial făcut de indivizi din federație care nu ar trebui acceptat nici măcar de echipele care joacă finala mare. Este împotriva sportului”, a început Bereczky.
El menționează că „Sunt 2-3-4 inși care au decis cine să joace finala din România. De ce nu decidem direct cine ia aurul, argintul și bronzul?!”
Szilárd Bereczky // foto: media.szekelyhon.ro
Szilárd Bereczky: „E împotriva sportului în sine”
GSP.ro l-a întrebat pe Bereczky dacă recunoaște această decizie, având în vedere că este manager la un club care s-a prezentat la alegerile FRHG organizate chiar ieri, denumite „paralele” de către conducerea federației care a luat decizia schimbării calendarului competițional.
„Sigur, nu vom accepta aceasta scrisoare. Le-am scris și lor, am scris și la minister. Există și dosar la Judecătorie. Ei stau în federatie și zic că ei sunt federația”, susține Bereczky.
El menționează că proximitatea Campionatului Mondial nu trebuie să fie un motiv pentru schimbarea de calendar.
„Nu este un motiv. Și noi, și Miercurea Ciuc am trimis propuneri exacte. Și pentru semifinale, și pentru finală. Și ne încadraserăm în acel termen pe care îl stabilise federația. Am venit cu propuneri exacte, cu zi, cu tot. E împotriva sportului în sine”, a conchis acesta.
{{text}}