Sporturi   •   Formula 1   •   APEL

I s-a filtrat adresa! » Charles Leclerc le cere fanilor să-i respecte intimitatea

Charles Leclerc salutând publicul în Australia Foto Imago

Articol de Luminița Paul   —  duminică, 09 aprilie 2023

Charles Leclerc, pilotul lui Ferrari, găsește zilnic fani care așteaptă pentru autografe în fața clădirii unde se află apartamentul său din Monaco

Disperat, Leclerc a postat un mesaj pe Instagram în trei limbi, engleză, franceză și italiană, făcând un apel pentru respectarea intimității.

De câteva luni, adresa mea a devenit publică, ceea ce a dus la situația în care oameni se adună sub balconul meu, îmi sună la ușă, cer autografe și fotografii", a scris pilotul monegasc în vârstă de 25 de ani.

„Sunt întodeauna bucuros să fiu cu voi și apreciez sincer sprijinul, dar în același timp vă rog să-mi respectați spațiul privat și să vă abțineți de la a veni lângă casa mea", a solicitat Leclerc.


Charles Leclerc: „Sunt granițe care nu trebuie să fie încălcate”

Mă voi asigura că mă opresc pentru orice mi-o va cere atunci când sunt pe stradă sau la circuit, dar nu voi coborî în fața blocului dacă mă veți vizita acasă", a mai spus el, adăugând că "sunt granițe care nu ar trebui să fie încălcate".

Apelul lui Charles Leclerc postat pe InstaStory

Pilotul de la Ferrari a avut deja o experiență neplăcută în aprilie trecut, în Italia, în stațiunea Viareggio, atunci când i s-a furat ceasul unicat marca Richard Mille. Două persoane purtând căști de scuter s-au apropiat pentru un selfie, după care Charles a observat absența prețiosului obiect.


Ceasul era gravat cu inițialele lui și este evaluat la o sumă ce poate ajunge la milioane de euro. Poliția italiană a anunțat săptămâna trecută că a arestat patru persoane suspecte în legătură cu furtul.

Start împiedicat de sezon pentru Charles Leclerc

După trei etape în sezonul actual al Formulei 1, Leclerc nu are începutul dorit: a fost nevoit să se retragă din două curse, Bahrain și Australia, iar în Arabia Saudită a terminat pe locul 7. Cu cele 6 puncte adunate, el se află pe locul 10 în clasamentul piloților, condus de Max Verstappen, cu 69.

2este locul ocupat în sezonul 2022 de Charles Leclerc în clasamentul general al piloților

Anul trecut, în schimb, monegascul câștiga două din primele trei Mari Premii, după care speranțele la titlu au pălit până s-au stins de tot.

Citește și alte știri din Formula 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.