Baschet

Scene șocante într-un meci cu miză din NBA » Starul „lupilor” i-a aplicat o „directă” de dreapta unui coleg

Rudy Gobert (30 de ani) l-a lovit pe Kyle Anderson (29 de ani), coechipierul de la Minnesota Timberwolves, chiar în timpul meciului cu New Orleans Pelicans, din ultima rundă a sezonului regular din NBA.

Articol de Adrian Jitea  —  luni, 10 aprilie 2023

Rudy Gobert (30 de ani) l-a lovit pe Kyle Anderson (29 de ani), coechipierul de la Minnesota Timberwolves, chiar în timpul meciului cu New Orleans Pelicans, scor 113-108 din ultima rundă a sezonului regular din NBA. 

Minnesota Timberwolves - New Orleans Pelicans a fost unul dintre puținele meciuri cu miză din ultima rundă a sezonului regular. „Lupii” căutau o clasare mai sus în play-in, chiar peste rivalii de astăzi, iar „pelicanii” încercau „să fure” in-extremis ultima poziție din play-off.

Rudy Gobert și-a lovit colegul în Minnesota - New Orleans

Disputa a avut parte și de un moment mai puțin plăcut. Francezul Rudy Gobert, unul dintre cei mai buni apărători din ligă, sosit în Minneapolis în acest sezon, i-a aplicat o corecție fizică lui Kyle Anderson. 

Totul s-a petrecut în timpul unui time-out. După un schimb intens de replici, Rudy i-a aplicat o „directă” de dreapta. Cei doi au fost despărțiți de colegi. 

Gobert n-a mai fost folosit din acel moment, a rămas cu doar 13 minute în meci. Anderson a continuat și a încheiat cu 8 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive. 

A contribuit la o victorie importantă a celor de la Minnesota, scor 113-108. „Lupii” au încheiat pe locul 8 sezonul regular în Conferința de Vest și vor lupta cu LA Lakers, în play-in, pentru calificarea în play-off.

Gobert, despre atitudinea lui Anderson: „Uneori e un pic cam agresiv în limbaj”

Tensiunile existau deja în vestiarul celor de la Timberwolves. Chiar ieri, Gobert a fost întrebat într-o conferință de presă despre atitudine „de șef” a lui Anderson. 

Kyle vrea să câștige. Da, uneori e un pic cam agresiv în limbaj, dar eu nu o iau personal. Încerc să transform totul într-un lucru pozitiv, să devin cea mai bună versiune a mea. Ador concurența, îmi place ce face pe parchet. Îi face și pe cei din jur mai buni
- Rudy Gobert

Citește și alte știri din sportul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.