Liga 2

Detaliul remarcat după ultimul meci al lui Dinamo: „Lumea credea că în fotbalul românesc nu mai există așa ceva”

+19 Foto
Dinamo a obținut o mare victorie contra Oțelului / foto: Raed Krishan

Articol de Remus Dinu  —  luni, 10 aprilie 2023

Gabriel Glăvan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scouteri din fotbalul românesc, despre care s-a scris recent că ar urma să preia funcția de director sportiv la Dinamo, evidențiază într-o postare pe Facebook o fază-spectacol reușită de echipa lui Ovidiu Burcă în duelul cu Oțelul, câștigat cu 3-0.

Este vorba despre faza de la golul secund marcat de roș-albi, cel care a consemnat „doppietta” lui Lamine Ghezali. Francezul a înscris la capătul unei acțiuni splendide, la care au mai participat Ahmed Bani și Dani Iglesias.

„Lumea credea că în fotbalul românesc nu mai există așa ceva”

„În România, să știți că avem jucatori buni, creativi, care sunt capabili să joace dintr-o atingere, [care sunt capabili] de «călcâie si exterioare», dar în ultimul timp nu vedem asta și trăim cu impresia că nu îi avem si că nu mai sunt, fie că vorbim de români sau străini. 

Motivul pentru care ei nu mai apar nu are la bază calitatea tehnică individuală, ci teama. Ne este frică sa oferim libertate de exprimare jucătorilor pentru că ar reprezenta un risc major în ceea ce încercam noi să apăram în ultimii 10 ani, și anume poarta noastră. Foarte puțini mai sunt interesați de dezvoltarea jocului, pentru că majoritatea pleacă cu gândul de a nu primi gol. 

(...) Ceea ce o sa vă arăt este ceva ce lumea credea că în fotbalul românesc nu mai există: spectacol, creativitate și plăcere. V-am atașat golul doi marcat de Dinamo în meciul cu Oțelul. Sunt 3 «exterioare», un lob dintr-o atingere, 3 pase din prima si Ahmed Bani, care jonglează puțin cu mingea, toate în aceeasi fază. Daca golul ăsta era marcat de o echipă din fotbalul mare, posibil să fi fost considerat normal, deși are un grad de spectaculozitate major”, a scris Glăvan. (VIDEO cu golul, AICI)

Triunghiul de pase din care s-a născut golul lui Dinamo / Captură Orange Sport

În România, aceste goluri sunt extrem de rare și, repet, asta nu din cauza lipsei calității tehnice, ci din cauza fricii de succes. Indiferent de ce ar spune oricine, pe lângă calitatea jucătorilor, ai nevoie și de cineva să le ofere încrederea necesară să se exprime. În România sunt jucători de calitate! Au nevoie doar de libertate de exprimare.

- Gabriel Glăvan

Gabriel Glăvan a adus nume importante în România

Gabriel Glăvan a contribuit la aducerea unor jucători străini care au impresionat în primul eșalon

Este vorba de atacantul iberic Jefte Betancor, care a fost la Voluntari, Farul și CFR Cluj, iar acum este la Pafos (Cipru). Apoi, jucătorul de bandă portughez Ricardinho, de la Voluntari, dar și mijlocașul ofensiv Aissa Laidouni, la Voluntari, tunisianul fiind transferat de Union Berlin în ianuarie 2023 de la Ferencvaros pentru suma de 2,6 milioane de euro!

Gabriel Glăvan a propus numeroși jucători interesanți în Liga 1 / Captură GSP Live

VIDEO Ovidiu Burcă, toate declarațiile după victoria cu Oțelul

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.