Opinii   •   Opinii   •   editorial

Cine ia titlul?

Articol de Andrei Crăciun   —  luni, 10 aprilie 2023

În afară de Sepsi și de Rapid, fiecare dintre echipele din play-off are argumente să spere la un triumf în SuperLigă. Clasamentul indică o luptă în patru, iar meciul Farul-Craiova a arătat o certă creștere în valoare a primei ligi

Avem un play-off parcă mai echilibrat ca oricând, rezultatele ne-au oferit o salbă de remize, semn incontestabil că valorile sunt apropiate. Chiar și Farul – Craiova (scor 3-2) era să fie egal. Totuși, cine are cele mai mari șanse la titlu?

În sfârșit, un meci bun

Meciul Farul-Craiova a fost mult peste medie. A fost chiar un meci bun, dobrogenii au fost echipa mai generoasă și au avut și neșansa penalty-ului ratat de Alibec, altfel ar fi câștigat mai clar. Golul lui Munteanu rămâne însă golul unui jucător foarte tehnic. Dar nici oltenii nu se lăsară mai prejos.


Principala pretendentă

Neagoe a mutat inspirat cu Câmpanu (cum mută de obicei), jucător care a reușit și el un gol frumos. Iar Grameni e și el fotbalist bun (Hagi l-a ochit din nou bine), a egalat la 2, iar penalty-ul just din final, transformat de Larie, nu a făcut decât să pună lucrurile în matca lor firească.

Cu această victorie (și nu numai), Farul este categoric principala pretendentă la titlu. De ce?

E anul lui Hagi?


Constănțenii au mai multe avantaje. Farul e mai puternică decât era Viitorul, care a luat ultimul titlu în urmă cu, deja, șase ani cu generația lui Ianis. Farul ediția 2023 e același mix de tineri talentați promovați cu curaj, precum Mazilu, și jucători care au adunat deja multă experiență în fotbalul românesc, precum Alibec. Dar principala armă a Farului rămâne omul-orchestră: Hagi.

Iute la mânie

În fotbalul românesc, de zeci de ani e greu să găsești pe cineva mai dedicat, mai pasionat, mai muncitor și mai talentat decât Hagi. A avut rezultate bune și foarte bune ca jucător, a făcut pentru echipa națională cât n-a mai făcut nimeni nici înainte, nici după. 

Și cu anii a devenit un tehnician cu fler. E adevărat că îi sare țandăra repede, e iute la mânie și din școala sa de fotbal n-a ieșit niciodată un al doilea Hagi și poate nici nu va ieși vreunul. Dar obiectiv vorbind, niciun alt om din fotbalul românesc n-a făcut mai mult și mai bine decât Hagi.

Vrea pepenii!

Hagi a rămas pozitiv și a văzut perspectiva chiar și când toți ceilalți nu vedeau nici sfârșitul zilei. Acum nu face decât să culeagă roadele. N-a plantat castraveți, ca atare are motive să vrea pepenii.

Dina Grameni, unul dintre cei mai buni oameni ai Farului cu Craiova, s-a răzbunat cu un gol pentru bara din Grant din etapa trecută FOTO: Imago

Atuul Clujului

Dar și CFR Cluj are motive cât se poate de solide să spere la titlu. Este campioana în exercițiu, are un antrenor de excelent nivel românesc, specialist în victorii la limită, dar totuși victorii.

Dan Petrescu este, alături de Hagi, printre cei mai buni tehnicieni din prima noastră ligă. Are o experiență enormă și mai are și aceeași obsesie, ca Gică, să fie cel mai bun. CFR are și echipă, și lot.

Clujenii sunt puternici, dar nu mai sunt la fel de puternici precum în sezoanele trecute. Nu mai sunt invincibili.

FCSB & oltenii, la pândă

FCSB are avantajul unui lot plin de jucători de foarte bun nivel românesc și dezavantajul că are un patron care se crede trimisul lui Dumnezeu în Pipera. Fără o organizare profesionistă, cu antrenori după ureche și conducere la fel, FCSB poate să se salveze doar în iarbă. Și mai are și suporterii. Mulți și gata să poarte echipa spre un titlu așteptat deja de enorm de multă vreme.

Cei care pot încurca pe oricine

În fine, Craiova are câțiva fotbaliști buni, unii chiar sclipitori. I-a lipsit totodată, în etapele din urmă, cu excepția meciului cu Farul, faimoasa "răutate" oltenească. Dar încă poate încurca pe oricine și, într-un context favorabil, poate să țâșnească spre titlu.

Și nu există niciun motiv să nu crezi că Neagoe e peste Rădoi, de pildă. În definitiv, Neagoe era în echipa care a luat ultimul titlu, acum treizeci și doi de ani. Nu-l aduseră extratereștrii printre olteni. E omul locului și îl poate sfinți.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.