Campionate

„Bijuteria” Barcelonei în Premier League! Primele negocieri-șoc pentru Gavi

Gavi, jucătorul Barcelonei, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Aurelian Botezatu  —  marţi, 11 aprilie 2023

Emisarii lui Chelsea s-au întâlnit la Madrid cu agentul lui Gavi, Ivan De la Pena, în urmă cu trei săptămâni pentru a pune la cale transferul mijlocașului de 18 ani. Din cauza problemelor pe care Barcelona le are cu contractul său, englezii l-ar putea lua chiar la parametru zero în vară.

Barcelona este în pericol să-și piardă o vedetă. Potrivit cotidianului madrilen AS, Chelsea și l-a fixat drept obiectiv pe Gavi, iar negocierile pentru transferul acestuia sunt în derulare. Clubul lodonez vrea să profite de faptul că mijlocașul ar putea pleca liber de contract în iunie, astfel că și-ar asigura serviciile lui la cost zero.

Chelsea s-a întâlnit cu agentul lui Gavi

În urmă cu trei săptămâni, scrie AS, reprezentanții albaștrilor, în frunte cu directorul sportiv Christopher Vivell, s-au întâlnit prima oară cu agentul lui Gavi, Iván De la Peña. Întâlnirea a avut loc la Madrid și aceștia au dorit să-i transmită jucătorului dorința de a-l aduce la Londra, precum și importanța pe care ar avea-o în proiectul de viitor de viitor al clubului, care în acest sezon s-a orientat cu preponderență spre jucători tineri și talentați.

Prima întrevedere, susține același AS, „a fost satisfăcătoare pentru ambele părți, s-a convenit continuarea demersurilor și s-a stabilit o nouă întâlnire, ce ar urma să aibă loc încurând". Gavi, câștigător al premiului „Golden Boy" pentru cel mai bun jucător Under-21 din Europa, este foarte supărat pe Barcelona pentru modul în care clubul catalan a gestionat problema contractului său, faptul că nu i s-a acordat prioritatea pe care o merită.

Jucătorul în vârstă de 18 ani a semnat un contract cu catalanii în septembrie anul trecut, valabil până în 2026. Însă Barça ar fi comis o eroare formală la înscriere, astfel că Tribunalul Comercial din Barcelona a anulat înregistrarea lui. Pe de altă parte, după ce clubul a remediat problema și a vrut să-l înregistreze la Ligă, i s-a transmis că nu se mai poate, fiindcă a depășit limita salarială impusă.

Astfel că Gavi are permisiunea de a juca sub comanda lui Xavi, ​​dar nu este înregistrat pentru prima echipă. Și dacă Barcelona nu reușește să diminueze bugetul de salarii cu 200 de milioane de euro înainte de 30 iunie, actualul său contract profesionist nu ar mai fi valabil și ar deveni liber, putând astfel semna cu Chelsea la parametru zero.

Stimulentul Luis Enrique pentru Chelsea 

AS mai scrie că la câteva zile după summitul pentru Gavi de la Madrid, a avut loc primul contact între Luis Enrique și clubul englez. Printr-un apel video Zoom, antrenorul și agentul său au avut o întâlnire cu Chelsea.

Două zile mai târziu, Luis Enrique, împreună cu fiul său Pacho și De la Peña, au călătorit cu un zbor privat la Londra pentru a se întâlni față în față cu Todd Boehly, președintele și unul dintre proprietarii clubului.

„Posibila sosire a lui Luis Enrique pe banca Chelsea, în vară, ar fi încă un stimulent pentru Gavi să schimbe Barcelona cu Londra", sugerează cotidianul madrilen.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.