Antonio Rudiger, fundașul neamț de 30 de ani al lui Real Madrid, venit liber în vară chiar de la Chelsea, le-a povestit spaniolilor despre copilăria în Neukölln, despre familie și carieră. Sfertul de finală Real Madrid - Chelsea este azi, de la ora 22:00.
A jucat contra lui Real acum două sezoane, când i-a eliminat pe los blancos și a cucerit trofeul în finala cu Manchester City, dar și în cel trecut, în care madrilenii s-au calificat în semifinale și au câștigat apoi Liga. Iar acum a trecut în tabăra cealaltă, a campioanei en-titre a Europei, după un transfer făcut la parametru zero în vară.
Antonio Rudiger , fostul apărător al lui Chelsea, visează la o nouă cupă cu urechile mari, într-o stagiune în care elevii lui Carlo Ancelotti mai pot lua numai Cupa Regelui Spaniei, titlul în La Liga fiind acontat de Barcelona.
Copilăria grea a lui Rudiger: „Am crescut jucând fotbal în cuști, în acele mici cuști”
Fotbalistul cu origini (după mamă) în Sierra Leone a povestit, într-un interviu din Marca, care este porecla primită în copilăria sa trăită în cartierul Neukölln din Berlin:
„Mi se spunea «tânărul Rambo», pentru că eram un pic cam sălbatic și nu prea îmi plăcea. Am crescut jucând fotbal în cuști, în acele mici cuști, și de aceea eram mai dur cu prietenii de joacă, de pe stradă. Neukölln este însă un loc drăguț, cu lume plăcută, o comunitate frumoasă. Și acolo se găsește cel mai bun kebap pe care l-am mâncat".
Rudiger, fundașul cu mască
Chiar ca un Rambo arăta și pe teren când a purtat mască, după accidentarea suferită la față în meciul cu Șahtior.
Fanii blanco s-au obișnuit repede cu noul look, mai ales că o mai pățise și la Chelsea, o fractură de pomete: „Era dureros, dar doctorii m-au sfătuit să o port. Am pus-o și m-a protejat. Astfel n-am ratat un singur minut, am revenit imediat pe teren".
Vrea mai multe trofee de Liga Campionilor
Din cutia cu amintiri oferită de Marca, Antonio a mai scos medalia de campion european din 2021: „A fost unul din momentele de vârf ale carierei începute la Stuttgart. Dar vreau să câștig mai multe Ligi, pentru că gustul succesului este incredibil". Rüdiger e mulțumit și cu noile ghete Under Armour, în care a câștigat la Liverpool (5-2): „Îmi amintesc că n-aveam bani să-mi cumpăr o perche bună în tinerețe, iar acum încalț unele uimitoare. Sunt norocos". „
Familia este cel mai important lucru pentru mine, sunt oamenii care mă iubesc cel mai mult. Mereu îmi spun adevărul, deși uneori nu vreau să-l aud. Familia este deasupra oricăror probleme
- Antonio Rüdiger, fundaș Real Madrid
{{text}}