Gazeta Sporturilor a dezvăluit astăzi în exclusivitate că poliția, procuratura și FRF investighează o potențială fraudă pentru câștiguri ilicite din pariuri, în care principal vizat este fostul dinamovist Steliano Filip. Fundașul în vârstă de 28 de ani a oferit o prima reacție pentru GSP.ro.
- Cazul pe scurt: O potențială fraudă pentru câștiguri ilicite din pariuri s-a petrecut în play-out-ul Ligii 1 din sezonul trecut, la meciul CS Mioveni - Dinamo 2-0. Principalul eveniment anchetat este legat de acordarea de cartonașe galbene în startul partidei, iar principalul jucător nominalizat este Steliano Filip, căpitanul lui Dinamo din acel joc.
Steliano Filip, în prezent sub contract cu maghiarii de la Mezokovesd, a fost contactat de reporterii Gazetei. Fundașul a susținut că este prima dată când aude de acest caz.
Prima reacție a lui Steliano Filip în scandalul de pariuri
„Nu m-a căutat nimeni, nu știu nimic. E prima dată când aud despre asta. Vă dați seama că am mai auzit lucruri despre mine de-a lungul carierei, dar acum nu știu nimic, nu am ce să spun”, a spus pentru Gazetă fostul căpitan al lui Dinamo, care tocmai se pregătea să iasă la antrenament.
VIDEO. În 2019, Filip a recunoscut că i s-au propus bani să ia galben
Ajuns la 28 de ani, Filip este cunoscut ca un jucător predispus să încaseze cartonașe galbene și roșii. Conform datelor Transfermarkt, în 288 de partide jucate în carieră la nivel de club în România, Grecia, Croația și Ungaria, fotbalistul de bandă stângă a încasat 82 de cartonașe galbene și a fost eliminat de 11 ori.
În iunie 2019, invitat în direct la GSP Live, Filip a făcut o dezvăluire uimitoare, spunând că a fost contactat pentru a primi intenționat cartonașe în meciuri contra unor sume importante de bani:
Mi s-a propus așa ceva. Totul a venit printr-un prieten de-ai mei de la juniori. Mi s-a spus să mă întâlnesc cu cineva care vrea să vorbească ceva important. Am primit un telefon să mă întâlnesc cu cineva, eu eram în Mall Băneasa cu soția, urma să mergem la film. Mi s-au propus 20.000 - 25.000 de euro ca să iau un galben. Am rămas wow! Era în perioada în care jucam la Dinamo.
Cei cu care m-am întâlnit erau români. Ne-am întâlnit, am stat un minut. Mi-au zis: «Pune-ți telefonul mai încolo să vorbim ceva». M-am ridicat și am plecat, am spus că niciodată nu fac așa ceva. Nu sunt bani munciți, m-am gândit la familie, m-am gândit la viitorul meu
- Steliano Filip în 2019, la GSP LIVE
{{text}}