Liderul SuperLigii are 45 de tineri fotbaliști pe care i-a utilizat în total în 157 de meciuri începând de la 1 aprilie 2018 și până la 1 aprilie 2023, timpul adunat de aceștia în teren fiind de 15,5% din maximum posibil. În campionatul nostru, le devansează pe UTA și Petrolul, FCSB fiind pe 4, iar CFR Cluj pe locul 14.
Academia lui Gică Hagi a primit o recunoaștere internațională prin ultimul studiu publicat de CIES Football Observatory, Centrul Internațional pentru Studii Sportive din Elveția, care s-a axat de jucători sub 20 de ani care au evoluat în campionat pe un interval de timp de 5 ani. S-au luat în calcul 76 de campionate din întreaga lume și 1.168 de cluburi și CIES a plasat FCV Farul pe primul loc!
Farul e prima în lume în clasamentul CIES Football Observatory
Nu mai puțin de 45 de tineri au fost lansați de „Rege" din aprilie 2018 încoace, clubul constănțean depășindu-le în topul mondial pe Nordsjælland (Danemarca, 41), clubul cu cel mai mare procentaj mondial al minutelor jucate (37%), Monagas (Venezuela, 37), Dordrecht (Olanda 2, 37) și Queen's Park (Scoția 2, 36).
Într-un clasament făcut doar pentru primele 5 campionate ale Europei, clubul cu cei mai mulți jucători U20 folosiți în ultimii cinci ani e PSG (28), urmat de Bologna (22), Monaco, Nice, Stuttgart și Leeds, cu câte 21. Barcelona e abia pe locul 10, cu 18, Bayern pe 13, cu 17, Atalanta pe 17, cu 17, iar Dortmund pe 18, cu 15.
CFR Cluj este penultima în SuperLigă!
Restrângând studiul doar la SuperLigă, podiumul intern e completat de UTA cu 26 de jucători U20, folosiți în 185 de meciuri și adunând 9,8% din timpul total și de Petrolul (24), cu 152 de meciuri bifate și 10,4% din timp.
FCSB vine pe a 4-a poziție, cu 24 de fotbaliști, dar utilizați mai mult, 190 de partide și 7,7% din timp, Rapid se află pe locul 5 (21), la fel ca Universitatea Cluj, în timp ce Universitatea Craiova e pe 8 (15), iar campioana CFR Cluj pe locul 14, cu numai 9 jucători U20, ultima fiind Hermannstadt cu 7 fotbaliști.
E conceptul tehnic pe care îl avem, toată identitatea noastră. Știm că trebuie să producem jucători, investim de 14 ani în tineri. Măcar 40% din vestiar trebuie să fie tineri. Eu, ca manager, am obligația să promovez. Facem o muncă bine cunoscută. Oricine vine la noi trebuie să facă asta.
Avem cea mai bună Academie, investim în jucători! Așa au făcut Ajax, Barcelona. Sunt lucruri care mi-au plăcut. Dacă o țară mică, cum e Olanda, produce atât de mulți jucători, noi de ce nu putem?
- Gheorghe Hagi, la „Fotbal Club” de la Digi Sport
{{text}}