Liga Campionilor

Nu Vinicius, nici Benzema! Jucătorul-surpriză pe care Ancelotti l-a văzut cel mai bun cu Chelsea: „A fost cheia”

+14 Foto
Valverde, în stânga, se bucură alături de Rodrygo și Dani Carvajal // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  joi, 13 aprilie 2023

Carlo Ancelotti (63 de ani), antrenorul lui Real Madrid, consideră că mijlocașul Fede Valverde (24) a fost cel mai bun jucător de pe teren în victoria cu Chelsea, 2-0, din manșa tur a sferturilor Champions League.

Karim Benzema a înscris golul 1, Vinicius Junior a pasat decisiv la ambele goluri și a fost un pericol constant pentru apărarea albastră. Totuși, cel mai bun de pe teren în opinia lui Carlo Ancelotti a fost uruguayanul Fede Valverde, a cărui energie inepuizabilă a fost de mare ajutor pentru madrileni.

Carlo Ancelotti, după Real Madrid - Chelsea: „Valverde a fost cel mai bun”

„Pentru mine, a fost cel mai bun de pe teren, a fost și în apărare cu Kroos, și în atac. După 10 minute din meci ne-am schimbat puțin poziționarea și el a fost cheia revenirii”, a precizat Ancelotti, citat de Marca.

Alt jucător aplaudat de Carlo este fundașul dreapta Dani Carvajal, care a făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale sezonului: „În meciurile importante, Dani nu eșuează. A tras tare, a pus presiune și i-a ieșit. În astfel de meciuri, livrează mereu”.

Fede Valverde a atins balonul de 93 de ori, a pasat precis de 70 de ori din 77 de încercări și a avut 4/5 pase lungi reușite. Pe deasupra, două șuturi, unul cadrat și celălalt nu, plus 3/7 dueluri câștigate și 3 intercepții.

Ce spun Ancelotti și Lampard înainte de retur

În cadrul conferinței de presă, Ancelotti și-a avertizat elevii că „dubla” cu Chelsea nu e rezolvată: „Mai avem un meci și trebuie să fim pregătiți. Știm că Chelsea va încerca să dea totul săptămâna viitoare. Avem avantaj, dar va trebui să suferim”.

Am văzut lucruri bune în evoluția noastră, dar rezultatul reprezintă o realitate. Le-am spus jucătorilor în vestiar că lucruri speciale se pot întâmpla pe Stamford Bridge. 

- Frank Lampard, antrenor Chelsea

Meciul decisiv se va juca pe Stamford Bridge marți, 18 aprilie, de la ora 22:00.

Mai multe știri din Champions League: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.