Liga 1

Era revelația Superligii, acum a devenit un atacant de pluton: un gol în 4 luni!

Acum 5 luni, Hermannstadt o zdrobea pe Farul, 4-0, iar Daniel Paraschiv marca la foc automat / foto: Imago Images

Articol de Alexandru Barbu  —  joi, 13 aprilie 2023

Daniel Paraschiv (23 de ani) era la sfârșitul anului trecut printre cei mai în formă fotbaliști din campionatul nostru, intrase în atenția naționalei, iar Hermannstadt negocia transferul lui cu echipe ca Dinamo Kiev # Acum, atacantul e de nerecunoscut: a marcat o singură dată în 2023, deși a jucat în toate meciurile sibienilor, 13 la număr

Paraschiv a fost una dintre revelațiile primei părți de sezon din Superligă. Reușise 9 goluri și 3 assisturi în 21 de etape și era al doilea golgheter al competiției, la egalitate cu Alibec și Dugandzic și depășit doar de Compagno (13 reușite). 

Daniel Paraschiv, de la revelația sezonului la atacant de pluton

Acum, Paraschiv împarte locul 5 în clasamentul celor mai buni marcatori cu alți doi fotbaliști. Pentru că în cele 13 partide din 2023, dintre care una de Cupa României, a mai înscris o singură dată, în remiza cu FC Argeș (1-1), și atunci din penalty. Era 4 februarie, adică au trecut mai bine de două luni de când „vârful” lui Hermannstadt n-a mai găsit drumul spre gol.

Topul golgheterilor live:

  1. Andrea Compagno » 17
  2. Marko Dugandzic » 16
  3. Sebastian Mailat » 12
  4. Denis Alibec » 11
  5. Vitalie Damaşcan, Andrei Ivan, Daniel Paraschiv » 10

Hermannstadt a picat cu totul

Odată cu eficiența lui Paraschiv în fața porții s-a prăbușit și Hermannstadt. 

Depunctată în decembrie cu 9 puncte din cauza problemelor financiare, când era pe 6, loc de play-off, echipa a mai obținut doar 3 victorii în acest an, n-a mai putut evita play-out-ul și se clasează în prezent pe 11, având doar două lungimi deasupra Chindiei, ocupanta primei poziții de baraj.

Daniel Paraschiv a refuzat Dinamo Kiev. Hermannstadt îl evalua la 1.200.000 €

Deoarece traversa o formă extraordinară, Paraschiv a fost curtat în iarnă de mai multe cluburi din străinătate.

Hermannstadt acceptase o singură propunere, cea venită de la Dinamo Kiev, în valoare de 1,2 milioane de euro, atât cât considera echipa lui Măldărășanu că valorează Paraschiv. 

Totul era rezolvat, atacantul trebuia numai să semneze contractul, însă a refuzat din cauza situației delicate din Ucraina, țară aflată în plin război: „Când am auzit de interesul lui nea Mircea Lucescu, am fost încântat, dar nu știu exact care e situația acolo. Nu aș vrea să merg și să stau neliniștit. Trebuie să mă gândesc și la familia mea”.

Paraschiv a debutat în noiembrie la națională, în amicalul cu Republica Moldova, 5-0, când a marcat dintr-un penalty obținut tot de el

Pentru Paraschiv a mai existat interes. Hapoel Beer Sheva, din Israel, oferea 600.000 de euro, plus bonusuri. Maghiarii de la MOL Fehervar erau gata să achite și ei în jur de 700.000 de euro. Nou-promovata a refuzat, solicitând 1,2 milioane, sumă pe care niciun alt club nu a mai fost dispus să o achite.

„Noi avem discuții clare pentru el în Spania și în Franța. Cel mai aproape ar fi de Franța. Au fost să îl vadă. Acum urmează să vină o ofertă oficială”, spunea Sergiu Bodea, impresarul lui Paraschiv, în ianuarie. Nu s-a mai concretizat nimic, iar Daniel avea să rămână în România.

Dan Petrescu îl vedea pe Daniel Paraschiv „cel mai bun atacant român”

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, vorbea la superlativ despre Paraschiv la finalul meciului cu Hermannstadt (3-2) din toamna trecută, în care internaționalul român a înscris și a oferit un assist: „Îl regret pe Paraschiv. Nu pleca de aici dacă îl vedeam, nu îl lăsam. E cel mai bun atacant român”.

Daniel Paraschiv a fost în curtea CFR-ului. Transferat în 2021 de clujeni de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, el a plecat în aceeași fereastră de mercato, sub formă de împrumut, la FC Voluntari. A revenit în ianuarie 2022 la CFR, dar a fost din nou împrumutat, de această dată la Hermannstadt. Sibienii l-au transferat definitiv vara trecută.

Paraschiv finalizează foarte bine, nu l-aș duce departe de careu. A demonstrat că știe să marcheze. O bagă în poartă, și cu stângul, și cu dreptul. Încă nu e certitudine, dar e un jucător care a arătat că bagă mingea în poartă. Golurile sunt gândite, nu sunt date aiurea.

- Basarab Panduru, în noiembrie 2022

800.000 €e cota de piață a lui Paraschiv, conform portalului de specialitate Transfermarkt

VIDEO » Daniel Paraschiv și Raul Opruț s-au lăsat descoperiți în cantonamentul din iarnă altfel decât îi știi pe terenul de fotbal

>

Mai multe articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.