Asociația Steliștilor 47 (AS 47) a emis un comunicat, în urma declarațiilor date de Florin Talpan, juristul CSA Steaua București, astăzi, conform cărora oficialul roș-albaștrilor a fost cel care a propus modificarea Legii Sportului, pentru ca trupa din Ghencea să poată promova în Superliga.
Fanii „militarilor” au spus că acest proiect nu este rezultatul muncii unui singur angajat, dar și că aceștia nu acționează în mod personal, aluzie la faptul că Florin Talpan a precizat că „unii vor să pună mâna pe clubul ăsta”.
Fanii Stelei reacționează după declarațiile lui Florin Talpan: „Nu avem un scop din a ridica pe brațe eroi de conjunctură”
Propunerea de modificare a Legii Sportului nu este rezultatul muncii unui singur angajat al clubului Steaua. Nu avem un scop din a ridica pe brațe eroi de conjunctură, unicul scop al nostru este binele Stelei. „Vrem Steaua în A” și vom continua să facem toate demersurile pentru a atinge acest obiectiv într-un cadru moral și legal. Așadar, comunicarea va fi permanent deschisă cu toți cei care urmăresc același lucru.
Ne dorim un discurs consecvent din partea tuturor celor implicați. Ne bucurăm, iată, chiar și acum când varianta de modificare a Legii Sportului este acceptată drept oportună chiar și de către sceptici și sperăm că în viitor nu se vor mai irosi prețioase resurse materiale și de timp cu variante care aparțin fantasmagoriei și nu realului. Precum cele care dădeau drept unică variantă schimbarea regulamentelor FRF.
Nu acționăm în nume personal. Nu ne interesează laude, recompense sau beneficii financiare, locul nostru a fost și va fi în Peluza Sud. Mai mult, ultimul lucru pe care îl dorim este ca personaje cu iluzii de grandoare să ajungă să aibă putere de decizie și să deturneze, în orice fel, acest demers legitim la care toți punem umărul. Beția dată de iluzia puterii este un efect secundar de care trebuie să ferim Steaua cu orice preț. Steaua nu este și nu va fi accesoriul unui singur om, indiferent de numele lui. Steaua înseamnă glorii, înseamnă tradiție, palmares și suporteri.
Întâlnirea care a avut loc marți la Stadionul Steaua a fost inițiativa AS47 de a aduce în aceeași încăpere trecutul, prezentul și viitorul. Toate la fel de importante pentru orice club de anvergura Stelei. Au participat foști mari fotbaliști, factori de decizie din zona politică relevantă, reprezentanți ai mediului de afaceri cu interes real în ceea ce înseamnă binele Stelei. Clubul a fost invitat spre participare și a trimis la întâlnire persoanele pe care conducerea administrativă le-a considerat a fi relevante. Considerăm că întâlnirea a fost un real succes, un important punct de plecare, și ea va avea o ciclicitate menită să păstreze strânse legăturile formate până în momentul în care obiectivele comune vor fi atinse.
AS47 înseamnă Peluza Sud Steaua și vom fi mereu voluntari în slujba Stelei.
-comunicat AS 47
{{text}}