Fiecare jucător al Franței prezent la Campionatul Mondial din Qatar a primit 490.000 de euro, în timp ce Didier Deschamps a câștigat 1,1 milioane de euro. Surprinzător e că și doi asistenți ai selecționerului au fost recompensați mai mult decât „cocoșii”.
Francezii au aflat și au făcut publice bonusurile „cocoșilor galici" la Mondialul din 2022. Albaștrii au rămas în Qatar pe toată durata competiției, jucând finala cu Argentina, pierdută în cele din urmă, 3-3 și 2-4 la penaltyuri.
Didier Deschamps are salariu anual 2,5 milioane de euro
Potrivit L’Équipe, federația de la Paris a primit 30,5 milioane de euro de la FIFA, iar jumătatea din această sumă a fost împărțită de jucători și de stafful tehnic. Fiecare a fost recompensat cu o primă sportivă și cu o altă primă, pentru drepturile de imagine.
Fotbaliștii au luat puțin sub o jumătate de milion de euro. Mai exact, 490.000 €. Curios, antrenorii au încasat mai mult decât fotbaliștii.
Selecționerul Didier Deschamps a beneficiat de un bonus de peste două ori mai mare decât al lui Kylian Mbappe și coechipierilor săi, în valoare de 1,1 milioane de euro. DD are și un salariu anual de 2,5 milioane de euro.
Principalul secund al lui Didier Deschamps: 680.000 de euro
Surprinzător, și principalii asistenți ai lui Deschamps au câștigat în Qatar peste jucători:
- Guy Stephan, numărul 2 din staff, mâna dreaptă a lui Didier, a avut 680.000 €;
- Franck Raviot, un alt secund al selecționerului, a primit 560.000 €;
- Cyril Moine, al treilea asistent, s-a mulțumit doar cu 140.000 €.
Unii internaționali francezi au donat primele
RMC Sport a anunțat că anumiți jucători au preferat să doneze aceste bonusuri pentru Mondial unor asociații caritabile sau cluburi din fotbalul amator.
{{text}}