Sporturi   •   Tenis   •   W60 CHIASSO

Victoria carierei! Românca de pe locul 217 WTA, revenire fantastică în „thriller-ul” cu Elina Svitolina

Alexandra Cadanțu-Ignatik / Sursă foto: Facebook

Articol de Remus Dinu   —  joi, 13 aprilie 2023

Alexandra Cadanțu-Ignatik, jucătoarea din România aflată în prezent pe locul 217 WTA, a izbutit, joi seara, una dintre cele mai prestigioase victorii ale carierei, învingând-o pe Elina Svitolina (28 de ani) în optimile de finală ale turneului ITF W60 de la Chiasso (Elveția).

Cadanțu, care e căsătorită cu bielorusul Uladzimir Ignatik, a revenit de la 0-1 la seturi și s-a impus după două ore și 28 de minute de joc, scor 1-6, 6-2, 7-5. Ea va juca pentru un loc în semifinale cu rusoaica Mirra Andreeva (15 ani, 312 WTA).

Bucureșteanca în vârstă de 32 de ani a pierdut fără drept de apel prima manșă, 1-6, dar s-a regrupat exemplar pentru următoarele două seturi. A trimis partida în decisiv după un 6-2 dominant, într-un set în care i-a făcut trei break-uri ucrainencei. 

Alexandra Cadanțu-Ignatik, revenire fantastică în „thriller-ul” cu Elina Svitolina


Setul trei a fost pe muchie de cuțit. Românca a revenit de la 3-5, a salvat o minge de meci avută de Svitolina și s-a impus cu 7-5, după o serie remarcabilă de patru game-uri consecutive.

Elina Svitolina, fost #3 WTA, a ieșit din prima mie mondială, aflându-se în prezent pe locul 1344. Svitolina a lipsit mai bine de un an din circuit, perioadă în care a fost însărcinată. A revenit pe terenul la Charlestone, în urmă cu două săptămâni.

Alexandra Cadanțu: „Tot bagi analgezice să nu mai simți durerile”

În 2020, Alexandra Cadanțu a vorbit, în direct la GSP Live, despre dificultățile întâmpinate de-a lungul carierei.


„Joci la turneele mici și nu mai ajungi fit la cele mari, te accidentezi. Tot bagi analgezice să nu mai simți durerile. Așa apar rupturile. Dar n-ai ce să faci, e un sport dur, în care trebuie să fii apt în fiecare săptămână.

Am avut o perioadă de cinci ani în care am fost foarte jos. Fizicul m-a lăsat, iar fără fizic nu poate funcționa nici mentalul. Trebuie să fie un echilibru permanent, unul fără altul nu merg. Te uiți la Nadal și la ceilalți și vezi că oricât de bine ai fi mental, tot ai nevoie de o pregătire fizică bine făcută”, spunea Alexandra Cadanțu în 2020, invitată la GSP Live.

2012a fost anul în care Alexandra Cadanțu a disputat singura finală WTA a carierei: la Monterrey, în Mexic, unde era învinsă de Timea Babos

VIDEO Alexandra Cadanțu a vorbit despere cele mai grele momente din cariera ei: „La 18 ani, am fost aproape să renunţ la tenis”

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.