Vasile Dîncu a avut o primă reacție pe subiectul momentului în fotbalul românesc: modificarea pe care a propus la Legea Sportului, care va permite ca CSA Steaua, club ce aparține de Ministerul Apărării Naționale, să joace în Liga 1.
CONTEXT:
- Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, și colegi de-ai săi din PSD au propus dezbaterea în regim de urgență a unor modificări aduse Legii educației fizice și sportului.
- Schimbările propuse de politicienii PSD pot să aducă dreptul de promovare al celor de la CSA Steaua chiar la finalul acestui sezon, după cum a precizat FRF pentru Gazeta Sporturilor
Politicianul spune că vor profita mai multe cluburi de această modificare a Legii Sportului.
Vasile Dîncu mai spune că nu este de acord ca în Superliga să există echipe susținute din bugetul primăriilor, dar ca celor de la CSA Steaua, club susținut direct de Minister - adică de la bugetul statului, să nu li se permită promovarea.
Vasile Dîncu, după ce legea care o ajută pe CSA Steaua să promoveze: „Toată lumea ar trebui să susțină leagea”
„Modificarea aduce un sistem de egalitate între actorii sportivi. Există multe echipe care sunt sponsorizate 90% sau 100% din fondurile publice ale unor comunități locale. Nu e normal ca unele echipe, iar aici e şi cazul Stelei, să nu poată să participe fiindcă nu sunt susținute de primării, ci din alți bani publici.
În Liga 1, din 14 echipe, cred că doar 3 sunt cu adevărat private, CFR Cluj, FCSB sau Universitatea Craiova.
Restul sunt susținute din fonduri publice, într-un fel sau altul. E bine să sprijinim sportul din toate perspectivele. Şi aşa sportul românesc stă prost. Sunt comunităţi care vor să investească şi vor să nu existe o barieră în legea sportului, care să blocheze folosirea banilor publici.
Toată lumea ar trebui să susțină legea.. Faptul că va crește competiţia e un lucru foarte bun. Sunt tot mai puţini bani în România pentru sport şi e bine să folosim toarte resursele”, a spus Vasile Dîncu la OrangeSport.
„Cazul Steaua" poate provoca încă un final de sezon din care nu vom înțelege nimic
Steaua poate promova chiar din această vară în prima ligă, a transmis azi FRF în exclusivitate pentru cititorii Gazetei. Dar dacă Legea Sportului nu va fi schimbată până pe 20 mai, iar Federația va respecta logica de anul trecut, Steaua nu va intra în calculele promovării și finalul acestui sezon va fi o harababură completă. Iată mai jos explicațiile.
Ultima etapă din sezonul în curs al Ligii a doua e programată pe 20 mai. Și cum barajele de promovare se dispută foarte repede după aceea (28 mai și 3 iunie), FRF trebuie să anunțe imediat, adică pe 21 mai, echipele care promovează direct și pe cele care vor juca baraj cu locurile 13 și 14 din SuperLiga.
Dacă până la acel moment Legea Sportului va fi updatată cu modificările dorite de steliști, echipa lui Oprița va putea intra în calculele promovării.
Dacă Legea Sportului, cu eventualele ei modificări, nu va fi promulgată până pe 20 mai, iar Federația va respecta regulile de anul trecut și se va raporta la legea în vigoare, teoretic nu o va declara pe Steaua nici promovată direct (în caz de clasare pe locurile 1-2), nici nu o va programa la baraje (în caz că va termina pe 3-4). Ce poate produce furtuna perfectă? Modificarea Legii Sportului după finalul lunii mai. De ce? Află din analiza GSP.
{{text}}