Biletele pentru derby-ul bucureștean dintre Rapid și FCSB, programat, duminică, 23 aprilie, în runda cu numărul 5 din play-off-ul SuperLigii, s-au vândut în doar 4 ore. Partida se va disputa pe arena din Giulești.
Fanii giuleșteni au stabilit un nou record al sezonului în Liga 1 și au cumpărat toate biletele pentru derby-ul cu FCSB în doar câteva ore. Printre cei aproximativ 14.000 de spectatori, capacitatea totală a arenei, se vor număra și 700 de susținători ai celor de la FCSB.
Sold-out la Rapid - FCSB
„Se anunță un derby incendiar! Biletele pentru meciul cu FCSB, de pe 23 aprilie, s-au vândut extrem de rapid. Au mai rămas aproximativ 250 de bilete la Peluza dinspre Teatru, acestea fiind disponibile doar la casa de bilete de la Rapid Giulești - Superbet Arena!”, au transmis giuleștenii pe pagina oficială de facebook a clubului.
În mai puțin de 4 ore, Rapidiștii reușesc un nou sold out, de data aceasta la meciul cu echipa din Berceni. Biletele au fost puse la vânzare de la ora 12:00 astfel, Rapidiștii bat un nou record!
Vom avea parte din nou de un Giulești arhiplin, de o atmosferă incendiară și de un spectacol pe cinste, așa cum doar Peluza Nord - Rapid București știe să facă!
- Mesajul fanilor rapidiști, postat pe Vișiniu.ro
{{text}}