Radu Drăgușin (21 de ani) a reușit al patrulea gol pentru Genoa, tot cu capul, în victoria de ieri din Serie B (2-0). „Foarte pozitiv, a acoperit în profunzime la atacurile Perugiei”, l-a lăudat antrenorul echipei rossoblu. În urma succesului cu Perugia, Genoa a acumulat 63 de puncte și se află pe locul doi în Serie B.
Radu Drăgușin a fost din nou protagonist la Genoa și și-a atras aprecierile presei italiene, după noua evoluție foarte bună în tricoul Grifonului. Ieri, la 2-0 cu Perugia, internaționalul român a închis tabela și a punctat pentru a patra oară în acest campionat. Doar Olimpiu Moruțan are la Pisa mai multe goluri în Serie B dintre „tricolori"!
„Radu Drăgușin a avut atitudinea potrivită”
„A fost cel mai bun de pe teren. N-a avut decât o mică imperfecțiune la mijlocul reprizei secunde într-o partidă dominată și din punct de vedere fizic. A avut atitudinea potrivită", l-a lăudat Pianeta Genoa, care l-a notat cu 7.
Același calificativ i l-a acordat agenția Tuttob.com: „A fost o stâncă. N-a greșit nimic în apărare, iar în ofensivă și-a permis luxul unui gol marcat cu capul ce a semănat cu o rachetă și care nu i-a lăsat nicio șansă lui Furlan". Il Secolo XIX și Tuttosport i-au acrodat nota 7,5.
Gilardino despre Drăgușin: „S-a pus la dispoziția echipei"
Și antrenorul Albeto Gilardino l-a remarcat, la conferința de presă de după meci, punctând faptul că a rezistat în teren deși a acuzat crampe musculare:
„Foarte pozitiv. A acoperit în profunzime la atacurile Perugiei, n-a fost ușor, pentru că cu aceste mingi lungi lansate trebuia să fugi foarte mult. Riscam să devenim o echipă lungă și să pierdem baloanele venite din linia a doua. Și totuși ne-am descurcat bine. Și el s-a pus la dispoziția echipei".
„La mingile pe sus e dominatorul fără adversar, atât în careul propriu, cât și în cel al Perugiei. E complicat să-l depășești și când e vorba de a închide culoarele adversarilor. Al patrulea gol stagional premiază o prestație super”, este caracterizarea din Il Secolo XIX, care l-a ales omul meciului.
4 goluriîn 2.924 de minute adunate din 33 de meciuri are Radu Drăgușin la Genoa în acest sezon din Serie B. Tot atâtea a reușit și atacantul George Pușcaș, nefolosit ieri
A jucat central în linia de trei stoperi și a fost bun în a închide culoarele, mai ales în fața lui Di Serio. După pauză, a înscris al patrulea gol al unei stagiuni splendide. Merită nota 7
- Genova Today, cotidian italian
{{text}}