Rapid va juca şi sezonul viitor pe Giuleşti, pentru că startul lucrărilor la noua arenă se amînă.
Stadionul de 30.000 de locuri al Rapidului nu va fi gata mai devreme de 3 ani şi jumătate! Asta deşi durata anunţată iniţial, la începutul săptămînii trecute, era de doar doi ani. Cum se explică întîrzierea? “Proiectul e unul complex şi realizarea lui se va face într-un an, un an şi ceva. După care urmează încă doi ani de construcţie efectivă. Deci toate partidele din campionatul viitor le vom juca pe aceeaşi arenă”, a declarat pentru rapidisti.ro vice-preşedintele Alexandru Bunea.
Stadion, nu mall!
Ministrul Ludovic Orban a explicat ce condiţii le-a pus rapidiştilor: “După ce prezintă garanţiile financiare, semnăm contractul. Nu au voie să schimbe destinaţia spaţiului! Nu va fi niciodată mall acolo! Sînt obligaţi să facă cel mai frumos stadion din România”. Giuleştenii se angajează prin contract să creeze şi facilităţi pentru secţiile Clubului Sportiv, finanţat de Ministerul Transporturilor, iar suma anunţată pentru finalizarea complexului e de 60 de milioane de euro.
{{text}}