Campionate

Încearcă să-l deturneze pe Zidane din drumul spre Paris cu o ofertă astronomică!

Zinedine Zidane. Foto: Imago

Articol de Vlad Roșu  —  luni, 17 aprilie 2023

Zinedine Zidane (50 de ani), fost mare internațional francez, ar fi primit o ofertă colosală din Arabia Saudită, de la Al - Nassr Riyadh, formație unde activează și Cristiano Ronaldo (38 de ani). Propunerea vine într-un moment în care „Zizou” este curtat și de PSG, în timp ce Juventus îl are și ea în vederi, în cazul unei despărțiri de Allegri. 

Saudiții i-ar fi pus pe masă lui Zidane un contract valabil pe două sezoane, cu un salariu anual de 60 de milioane de euro, scrie cotidianul spaniol Marca. 

Zinedine Zidane, dorit lângă Cristiano Ronaldo la Al Nassr

Al Nassr s-a despărțit în urmă cu 5 zile de tehnicianul francez Rudi Garcia (59 de ani), din cauza unui conflict în care acesta a fost implicat cu mai mulți jucători. Echipa de pe locul secund în clasamentul Arabiei Saudite va fi pregătită până la sfârșitul sezonului de un interimar, croatul Dinko Jelicic (49 de ani). 

Zinedine Zidane a mai activat în cariera de antrenor numai la Real Madrid. A început la echipa secundă a clubului, apoi a scris istorie la seniori.

Zinedine Zidane a pregătit gruparea de pe „Santiago Bernabeu” în două mandate: ianuarie 2016 - mai 2018 și martie 2019 - iunie 2021, reușind să cucerească 11 trofee, printre care 3 trofee UEFA Champions League și două titluri în La Liga. 

PSG încearcă încă o dată să-l convingă pe Zidane

Campioana Franței a demarat tratativele cu Zidane încă de la începutul lunii aprilie. Dacă termenii financiari ai afacerii nu ar fi o problemă, Zidane le-a pus o condiție-șoc conducătorilor lui PSG: să scape de Neymar. Părțile au negociat și anul trecut, însă fără succes.

Tot de actualitate este și posibilitatea ca Zidane să ajungă până la urmă la Juventus. Italienii ar lua în calcul despărțirea de Allegri și așteaptă să vadă dacă Zidane bate palma cu PSG, înainte să-i facă o propunere concretă francezului. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.