Ionuț Iftimoaie a fost eliminat de la Survivor și vineri, 14 aprilie, a ajuns în România. Acum s-a aflat motivul pentru care fostul luptător a fost trimis acasă, deși nu era nominalizat și nici accidentat.
După ce spunea că la Survivor România 2023 a trăit cea mai mare umilință a vieții sale, Ionuț Iftimoaie a fost trimis acasă înainte de Paște. Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii de la PRO TV, a făcut un consiliu de urgență, unde i-a anunțat pe ceilalți concurenți că fostul kickboxer părăsește competiția.
De ce a fost dat afară Ionuț Iftimoaie de la Survivor
Se pare că familia lui Ionuț Iftimoaie întâmpină niște probleme și au nevoie ca el să fie prezent.
„Am de făcut un anunț extrem de important. În această seară, pentru unul dintre voi va fi ultimul consiliu tribal. Ați auzit bine, unul dintre voi părăsește competiția. Și nu o face nici pe motive medicale, nici pe încălcarea regulamentului.
Motivele sunt de natură personală. Lucruri de o importanță extremă, de natură personală. Asta înseamnă… acasă! Este vorba despre Ionuț Iftimoaie”, va fi anunțul pe care Daniel Pavel îl va rosti, la „Survivor România” 2023, potrivit cancan.ro.
Când a auzit anunțul făcut de Daniel Pavel, Ionuț Iftimoaie a izbucnit în lacrimi. „Familia ta are nevoie de tine, acasă! Sunt probleme personale de o natură extrem de importantă. Este o excepție de la ceea ce facem aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al tău, se pot rezolva”, a spus prezentatorul show-ului de la PRO TV.
Fostul luptător a stat în jungla din Republica Dominicană timp de 3 luni. El a fost departe de familie, de tehnologie și fără produse de îngrijire personală. La Survivor, Ionuț Iftimoaie a mâncat doar orez și cocos.
Câți bani a primit Ionuț Iftimoaie pentru participarea la Survivor
Pentru cele 13 săptămâni petrecute în jungla din Republica Dominicană, luptătorul a primit o mică avere. Potrivit informațiilor apărute în presă, Ionuț Iftimoaie ar fi primit pentru fiecare săptămână petrecută la Survivor România suma de 4.000 de euro.
Așadar, la un calcul simplu, după 13 săptămâni în jungla din Republica Dominicană, fostul concurent din echipa Faimoșilor a câștigat suma de 52.000 de euro.
{{text}}