Ioan Mandoca (58 de ani), mijlocașul de legendă al Brașovului cu peste 200 de meciuri și 30 de goluri în Liga 1, e scârbit de haosul de sub Tâmpa, unde primarul e cu „caterinca” și cu „vrăjeala” # Dezvăluie trei meciuri aranjate în care a jucat, cu Timișoara, Steaua și Petrolul, și vorbește la superlativ despre Romică Pașcu și Dumitru Dragomir # Povestește cum veneau din deplasări cu avionul plin de perechi de blugi și cum Securitatea era mereu pe urmele lui.
- Ce mai faceți, domnule Mandoca?
- Nu mai sunt implicat în fotbal. Am o viață normală, a unui om fără fotbal. Lucrez la un magazin al nașilor fiicei mele, unde sunt șef de tură. Am ieșit din fotbal pentru că la Brașov nu se poate.
- De ce nu?
- Nu trăiți în altă țară, totul este politic. Nu ești implicat, nu ești încadrat într-un partid, e greu să fii implicat în fotbal. Uitați-vă la ultimele încorporări la Brașov. Cum să faci performanță cu oameni din Liga 3?
- Ați avut discuții cu domnul primar Allen Coliban?
- Ultimele acum doi ani. Caterincă! Vrăjeala pe care o știm! Ne-a spus de vreo trei ori cine dă banii. E râsul de pe planetă. E doar o caterincă la Brașov.
- Şi merge așa?
- Să vedem cât vor autoritățile, dar este un lasă-mă să te las. Unii nu vor să se implice ca să-și rupă gâtul primarul. Ei cheltuie 1,5-1,8 milioane de euro din bugetul primăriei, deci din banii tuturor oamenilor. Măcar să crească o generație de fotbaliști... Aici vine lumea, pleacă, se stă un an de zile, contracte mari și zero performanță.
- Bine, și ce-ați discutat...?
- Lăsați-mă, că el e bâtă la fotbal! Sportul e pe al zecea loc în viziunea lui. Este o chestiune de care s-a agățat politic, în rest nu se pricepe. Ne doare foarte mult pentru că nu suntem băgați în seamă!
Ioan Mandoca: „Când vor să te agațe, te fac pilaf”
- Înțelegeți ceva din războiul SR - FC Brașov?
- Nu înțeleg nimic! Ba suntem SR, FCM, ba Corona. Aici trebuia să vină toată lumea la masă, că de împăcat săracii cu săracii n-ai ce să împaci.
- De ce fug patronii de fotbalul brașovean?
- N-au siguranță! Se gândesc că dacă investesc sunt furați, intră în nenorociri. Sunt sigur că dacă ai lucra corect n-ai avea ce să pățești. Trebuie o implicare și a statului pentru a ajuta oamenii.
- Când a început derapajul aici?
- S-a scurtcircuitat pe vremea domnului Neculaie. El a avut intenții bune, dar a fost dus pe drumul pierzaniei.
- De cine?
- De anumiți conducători din fotbalul românesc. Când spui: "Hai să punem bani la pungă!", "Hai să cumpărăm jocuri!". N-a mai înțeles nimic din fotbal, a văzut că pierde bani, a lăsat-o mai moale și a dispărut. A fost doar un om care s-a plimbat pe la fotbal.
- Am avut mulți Neculaie în fotbalul românesc?
- Mulți! Probabil că au venit cu inima deschisă la început. Nețoiu n-a fost șmecher? De ce nu mai bagă bani? Domnul Borcea, om puternic, s-a lovit de fotbal și-a pățit ce-a pățit. Nu toți din cauza fotbalului, dar au făcut lucruri și-au plătit pentru ele. Impozitele i-au făcut să fenteze și să ascundă. Când vor să te agațe, te fac pilaf. N-ai ce să mai faci!
Trei blaturi deconspirate
- Ați jucat în blaturi?
- M-am dat la o parte la ordin. De exemplu, cu Timișoara la 2-2 în 1985, pe Tineretului, a venit ordinul de la Partid. A venit Mitică Dragomir și ne-a spus: "Bă, a venit Partidul! La Timișoara e primul secretar, trebuie să facem egal". În minutul 12 sau 17 era 2-0 pentru noi, dăduse Kramer.
- Și ce s-a întâmplat?
- La pauză au ieșit Nelu Nagy și Șulea și-au rămas fraierii ca să facem 2-2. A dat Rotariu două goluri și după meciul ăla l-a luat la Steaua.
- A fost singurul?
- Am mai făcut un 2-2 cu Steaua când ne-a ajutat să nu retrogradăm. Erau meciuri cum sunt și în Italia, Anglia sau Franța. Când sunt ultimele etape, încep meciurile de 0-0, 1-1 sau 2-2. Niște rezultate de nu le înțelegi... Au fost înțelegeri, dar nu pe bani. Steaua atunci era pe locul 1, dar ei erau neînvinși și n-au vrut să piardă.
- Adică au fost de acord cu un egal.
- Am condus cu 2-1, Polgar nu mai voia să dea gol ăia, apăra tot, dar până la urmă au egalat. Indiferent ce-ar zice lumea, sunt implicații la nivel înalt și discuții între jucători. Când ajungi la retrogradare și îți trebuie un punct, e greșit dacă nu mergi să vorbești.
- Dar după Revoluție?
- Un meci cu Petrolul. 1-0 pentru Petrolul, centrează Barbu din corner, dau eu gol, facem 1-1. Ratări multe din partea noastră, s-a terminat 3-2 pentru ei. După meci a fost iureș, iureș. Nea Romică le-a avea p-astea că ăia doi au vândut meciul, că ăia trei au făcut aia... Ca să ne învrăjbească. Și ne-a făcut pilaf! Marin Barbu atunci a făcut accidentul când a stat un an de zile cu piciorul... Ciugulise ceva, s-a enervat și a plecat cu mașina. S-a dus pe câmp, a luat-o razna și a avut accident mare cu mașina.
- Spuneți-ne...
- Stați așa! După ani de zile ajung observator federal. La un meci la Brașov îi prind pe cei care conduceau Petrolul pe vremea aia. Am stat cu ei în barul de noapte la ARO și i-am întrebat ce s-a întâmplat. "A venit Romică și s-a oferit să ne dea meciul". Vă jur, vă dau cuvântul meu de onoare... N-am de ce să mint!
Ioan Mandoca: „Saci cu bani în mașina de spălat”
- Ce fel de om era Romică Pașcu?
- Deosebit, dar să nu te intersectezi în fotbal cu el. Să nu te duci să te bați pe același post sau să ai aceleași combinații că te-ai nenorocit. Omul este arhitect în fotbal! Dacă mergi să te ajute cu ceva, o face necondiționat. Și-acum e puternic și le știe pe toate!
- Era atât de puternic pe vremea lui Ceaușescu?
- Puternic, puternic, totul era la mâna lui! Toate relațiile pe primărie, prim-secretari, Securitate.
- A susținut că a fost ofițer acoperit.
- Să vă arate că ăștia aveau carnet. Dacă n-are carnet era cam descoperit. Nea Romică intra la Tărăcilă, fostul ministru de interne, ca la el acasă. Era șmecher omul!
- L-ați avut președinte inclusiv pe Dumitru Dragomir.
- Era senzațional! Poate cel mai bun! Cine-l vede acum și vorbește de el vorbește aiurea. Pe vremea lui Ceaușescu era cu totul altceva. Ce, puteai să ajungi președinte dacă nu erai sluga celor de la Partid, între ghilimele, sau măcar să dai impresia?! Trebuia să le urmezi ordinele, iar când făceai o greșeală erai la revedere. Cum e și acum. Te-a ușchit!
- Erau și alte vremuri...
- Era Securitatea, era primarul, era prim-secretarul care comandau. Nea Mitică a fost șmecher, șmecher, ne învăța de toate.
- Oamenii de rând mai aveau lipsuri. Dumneavoastră?
- Aveam de toate, dar au fost doi ani mai grei după '80 când a fost nenorocirea aia cu domnul Proca (n.r. - Nicolae Proca), când a fost scandalul cu arbitrii și i-au găsit sacii cu bani în mașina de spălat. Peste un milion!
Ioan Mandoca: „Acum mult mai mulți te dau în gât”
- Salariul era bun?
- Aveam salariu, prime, mai plecam și prin Liban. Ne întorceam cu câte 30-40 de perechi de blugi, le vindeai și scoteai mult mai mult decât primele. Nu erau avioanele pline ca la Dinamo sau ca la Victoria, dar fiecare venea cu blugi, cu video.
- Ați simțit Securitatea pe urmele dumneavoastră?
- Mereu, dar n-am avut probleme. Am fost și noi luați pe la Securitate după ce-am schimbat niște dolari. Ne guițau...
- Adică?
- Jucam între noi pe zgură și ne-au luat direct. Aveam 18 ani și credeam că trebuie să mergem la Dinamo. Când am intrat la Securitate, venea și Stângaciu. Lângă el erau doi inși mult mai voinici. "Salut, Dane!". Nici nu m-a salutat... Mi-am dat seama că nu ne duce la Dinamo.
- Și că ați fost turnați, cum se zice.
- Exact! Am ajuns la adjunctul șef al Securității, la domnul Nițu. Avea un inel pe mână luat din Siria. "Domnu' Mandoca, ia spuneți-ne și nouă, de unde ați luat dolarii ăia?!". Bang! Mi-au căzut dinții... "Neluțu, știm tot!". Mi-a zis tot ce-am cumpărat, dar exact numărul perechilor de blugi!!
- Aveau informatori în vestiar?
- Veneau prin camere masorii și alții, și alții și ne trăgeau de limbă. După aia aflam că unul era "Guralivul", altul "Sifonul". Și acum sunt mult mai mulți care te dau în gât. Nici nu știi cu cine stai lângă tine și cu cine vorbești.
Cartușele de țigări și vameșii
- Timp de un an ați ajuns la Oradea.
- A fost frumos rău de tot, cu oameni extraordinari, supercorecți! Cu Piți Bigan președinte, cu nea Fane Coidum. E râsul de pe planetă cum am ajuns acolo.
- Povestiți-ne!
- Un șofer de la FC Brașov îmi zice să ne luăm pașapoarte să mergem în Polonia să cumpărăm una alta. Rezolv și am plecat. Eram chitit să iau două videouri, vin acasă și cu asta, basta! Ăsta voia să ia țigări. Nu știu cum m-a aiurit la magazin și am luat țigări și eu. Dacă le luai din magazine n-aveai probleme la vămile din Germania, Cehoslovacia, Ungaria... Problema era la noi, unde era doar o discuție deschisă: "Zi-mi ce trebuie să dăm și să trecem...".
- Așa.
- Când am plecat din Polonia și am ajuns în Germania, ne-au ținut ăia 11 ore în vamă! Fiecare cartuș l-au băgat la infraroșu. Vă dau cuvântul meu de onoare că mă uitam la ușă și i-a desfăcut ușa! M-am uitat la roată, i-a dat roata jos! M-am uitat la plafon, i-a deschis plafonul! "Neluțule, nu te mai uita, bă, la nimic, că mi-a nenorocit mașina!". După 11 ore ne-au dat drumul, dar ne-au luat vreo 20 de cartușe de țigări și niște sticle de whisky.
- Apoi ce s-a întâmplat?
- Am ajuns la cehi, ne-au luat și ăia în primire. După o zi ajungem la unguri, pe 30 decembrie seara. Acolo ne-au luat tot! Am băut cu ăia de la vamă de la ora 2 până dimineața. Erau fericiți... Ne-au lăsat doar două cartușe. Ajung în România și îl sun pe nea Fane să-i spun ce-am pățit. "Vino, mă, până la club!". M-am dus, mi-au zis că mă vor, dar i-am rugat să mă ajute să-mi recuperez alea.
Ioan Mandoca: „Lăcă dacă te prindea te urca pe garduri”
- Așa s-a făcut transferul?
- L-au lăsat pe Sorin Cigan la Brașov și eu am ajuns la Oradea. Mi-am scos și țigările când am plecat în Polonia într-o deplasare cu echipa și i-am rugat pe jucători să mă ajute. A fost mișto rău acolo! Echipă senzațională la Oradea.
- Meciul cu cântec cu Steaua cum a fost?
- Am jucat pe bune. A fost nebunia aia, cu gesturi urâte din partea unor jucători foarte mari, dar lor li se permitea totul. Inclusiv arbitrii ne ziceau "Nu-i loviți!", "Nu-i atacați că sunt la națională!". La unele meciuri nu puteai să te plimbi pe lângă Hagi sau Lăcătuș. Lăcă dacă te prindea te urca pe garduri. Când ieșeai cu el afară era pâinea lui Dumnezeu. Pe teren n-avea mamă, n-avea tată.
- Era și greu să bați Steaua atunci.
- N-avea cine să-i bată în România, poate doar Dinamo cu Lucescu. Noi pe Dinamo am mai bătut-o la Brașov, când a avut nea Romică niște războaie... Nici nu știu cum se descurca, mânca-v-aș gura voastră! Tot în picioare cădea. De exemplu, nea Costică Ștefănescu a avut probleme de la meciul cu Victoria. Avea grad ceva și urma să-l ia la Victoria. Noi am bătut cu 1-0 în minutul 80, gol Barbu și nu l-a mai luat... Venise cu metode de antrenament senzaționale. A venit cu metodele lui Lucescu. După un an l-a acaparat Romică și nu mai înțelegeai nimic din Costică.
Ioan Mandoca: „Nu accept să-mi spui tu ce să fac!”
- În 1993 ați jucat și în Liban.
- 1.500 de dolari salariu! Cu banii ăia, în România îți luai două apartamente. Nea Petru Cadar era pe partea palestiniană. Noi eram chiar în Beirut, în partea creștină.
- Viața grea acolo?
- Erau războaiele alea între creștini și musulmani. Eram în Liban când a explodat ambasada americană și au fost vreo 300 de morți! Am fost și am văzut-o la pământ, era pietriș...
- Ce v-a șocat cel mai mult?
- Cât de ușor era să iei un video. Ha, ha, ha! Glumesc... M-a șocat războiul! Era ca în filme când te uitai la cel de-Al Doilea Război Mondial și vedeai totul distrus. Așa era și acolo. Zone întregi distruse! Ceva inuman.
- Care e cea mai mare dezamăgire a carierei?
- Anii de fotbal au fost cei mai frumoși. Dar îmi pare rău că n-am dat totul pentru fotbal. Chiar nu cred că am dat totul. Am dat mult mai puțin decât mi-a oferit. Dumnezeu mi-a dat calități, dar nu le-am dus să fiu mai bun decât am fost. De asta îmi pare rău! Ronaldo face 3.000 de abdomene pe zi, noi dacă făceam 300 eram șmecheri. N-am avut mentalitatea de superprofesioniști.
- V-ați mai implica în fotbalul românesc?
- Da, dar nu slugă! Eu nu accept să-mi spui tu ce să fac. Nu vin să urmez instrucțiuni.
Am fost un fotbalist bun, dar nu la nivelul lui Hagi sau Lăcă pentru că nici n-am ajuns la o echipă de nivelul ăla. Acolo ți-o puneau pe tavă dacă știai unde să stai în față. Bum! Lăcătuș, Balint, Hagi... Jucători senzaționali! Atunci și fundașii știau să dribleze, Costică Ștefănescu era imperial. Acum sunt unul sau doi care au curaj să dribleze într-o echipă. Atunci, dacă nu driblai, erai pa!
- Ioan Mandoca, fost fotbalist
Sunt multe pe care le-am făcut, iar pe altele le-am trăit. Nu am fost perfect, dar niciodată nu m-am dus la un arbitru să-i zic: «Fură-i și ajută-mă pe mine!». Spun cu mâna pe inimă! Chiar dacă eram în Comitetul Executiv al FRF n-am cerut nimic. Atunci mai puteai să mergi să rogi: «Pune-mi și mie arbitrul ăla!». Vrăjeala că nu se făcea uitați-o! Eu niciodată n-am cerut un arbitru.
- Ioan Mandoca, fost fotbalist
{{text}}