International   •   Campionate   •   SPANIA

Lionel Messi ar putea salva Barcelona » Impact global de nivelul „Air Jordan”!

Lionel Messi ar putea salva Barcelona. Foto: Imago Images

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 19 aprilie 2023

Lionel Messi (35 de ani) nu și-a prelungit contractul cu PSG și toată Barcelona îl așteaptă înapoi pe campionul mondial argentinian. Întoarcerea lui ar genera minimum 25% în plus la veniturile clubului. Cel puțin 300 de milioane de euro.

Posibilitatea ca Lionel Messi să poarte din nou tricoul Barcelonei e tot mai mare. În Catalunya, toți cei de la club vor ca argentinianul să revină pe Camp Nou. Și antrenori, și jucători, și oficiali, și fani.

În vestiarul Barcelonei se vorbește numai de revenirea lui Lionel Messi

Xavi, fostul lui coechipier, de-abia îl așteaptă. La fel, Lewandowski își dorește să-l aibă alături în echipă. Potrivit Sport, îl vestiar deja se discută despre întoarcerea campionului mondial, care a ținut mereu legătura cu catalanii.


Joan Laporta, președintele care l-a lăsat să plece în vara lui 2021, îl așteaptă și el înapoi. Interesul său este în primul rând financiar. „La Pulga”, chiar și la 36 de ani, pe care îi va împlini pe 24 iunie, poate salva gruparea blaugrana.

Barcelona îi oferă un contract pe doi ani lui Lionel Messi

Surse din interiorul clubului au estimat pentru Mundo Deportivo ce ar însemna ca Messi să joace iar la Barcelona. Ar genera o creștere cu minimum 25% a veniturilor. Dar ar putea ajunge și la un plus de 33%. În trecut, înainte să se îndrepte spre Paris, suma datorată lui Lionel era de 300 de milioane de euro.

Laporta vrea să îi ofere un contract pe două sezoane, până în 2025. Pentru a fi pe Camp Nou pe 29 noiembrie 2024, când Barcelona va sărbători 125 de ani de la fondare. Conform Mundo Deportivo, catalanii consideră că marca Lionel Messi ar putea avea în viitor un impact global de nivelul „Air Jordan”.


Lionel Messi ar accepta un sacrificiu financiar la Barcelona

Deocamdată, Messi nu spune nimic. Dar argentinianul nu și-a prelungit contractul cu PSG, care expiră pe 30 iunie, și nici nu a comentat propunerea uriașă din Arabia Saudită. Al-Hilal l-ar plăti cu 400 de milioane de euro anual! Însă Lionel intenționează să mai joace o perioadă în Europa, la cel mai înalt nivel.

Ar accepta să revină pe Camp Nou, chiar și cu un mare sacrificiu financiar. Va primi mai puțin de jumătate din salariul de la Paris (41 de milioane). Va compensa cu un procent generos din câștigurile comerciale ale Barcelonei.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.