Liga 1

Patronul Rapidului face un anunț de cotitură la GSP Live, în ciuda presiunilor lui Bocciu: „Putem spune de acum”

Fanii Rapidului / Sursă foto: Raed Krishan / GSP

Articol de Alberto Boțoghină  —  joi, 20 aprilie 2023

Consens la Rapid, în ciuda presiunilor galeriei: Adrian Mutu va continua pe banca giuleștenilor și în următorul sezon, chiar dacă ultrașii au cerut plecarea „Brilianului” în ultimele zile. După Dan Șucu, a venit rândul lui Victor Angelescu, celălalt acționar important, să-și arate susținerea publică față de antrenor. 

Omul de afaceri a intervenit joi dimineață la GSP Live și a anunțat cum va arăta strategia Rapidului campionatul viitor: Adrian Mutu continuă pe bancă, cel puțin cinci jucători părăsesc clubul în vară și tot atâția urmează să fie aduși în Giulești. 

Victor Angelescu: „Mutu rămâne și sezonul viitor la Rapid. Vor pleca 5-6 jucători!”

În mod sigur, Adi Mutu va fi antrenorul Rapidului și în sezonul următor!

Deja am început să ne creionăm o strategie încă de la începutul play-off-ului și să ne gândim la jucătorii pe care-i vrem, dar asta nu înseamnă că nu evaluăm jucătorii pe care-i avem în acest moment. Dar, normal, strategia e creionată, deja am început anumite discuții.

Cred că va trebui să efectuăm 5-6 transferuri în vară, iar la plecări numărul e similar.”, a spus Angelescu, la GSP Live.

>

Dacă Șucu gândește așezat și echilibrat, precum în afacerile pe care le are, îl va susține pe Adi. Dacă se va lăsa intimidat de presiunea suporterilor și a unora din galerie, care își doresc îndepărtarea lui Mutu și aducerea unui «rapidist de-al nostru», atunci e posibil să comită o mare eroare. 

Pentru că dacă Bocciu și galeria au ajuns să decidă pe banii lui Șucu, înseamnă că Rapid chiar n-a învățat nimic din erorile trecutului.

- Dan Udrea, redactor-șef adjunct Gazeta Sporturilor

Dan Șucu i-a decis soarta lui Adrian Mutu la Rapid: „Are sprijin total”

Miercuri, în prima parte a zilei, Șucu anunțase, în exclusivitate pentru GSP.ro, că nu ia în calcul demiterea antrenorului Adrian Mutu.

Referindu-se la reacția galeriei și la declarațiile liderilor acesteia, care cer plecarea lui Adrian Mutu și chiar a președintelui Daniel Niculae, omul de afaceri a precizat:

„Nici nu se pune problema de așa ceva, ei au sprijinul nostru total. Mutu e un antrenor foarte bun, care trebuie ajutat, nu încurcat. Iar Daniel Niculae este un președinte total dedicat clubului, extrem de competent și foarte cinstit. Astfel de oameni, competenți și cinstiți, trebuie să-i ții lângă tine, nu să-i îndepărtezi”.

Citește și alte știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.