Astăzi, 20 aprilie 2023, se împlinesc 40 de ani de la meciul care a încheiat sezonul european excepțional reușit de Craiova Maxima în ediția 1982/1983 a Cupei UEFA. A fost Universitatea Craiova - Benfica 1-1.
- GSP a publicat o revistă excepțională: „Craiova Maxima, povestea unei iubiri alb-albastre” » 148 de pagini PREMIUM într-un album istoric - DETALII AICI
Știința a fost la 45 de minute distanță de o finală continentală. După 0-0 la Lisabona, juveții au deschis scorul în fața Benficăi. Ilie Balaci a marcat din lovitură liberă, dar Filipovici a adus egalarea pentru portughezi. Și asta a fost!
În ultimul act a mers echipa lusitană, care avea să lovască și ea bara incredibil, a la Zoli Crișan pe vechiul „Central”, iar Anderlecht avea să-și adjudece trofeul suprem după 2-1 la general.
I-am fi învins pe cei de la Anderlecht în finală. Mai ales că am fi avut meciul decisiv la noi, dacă prindeam finala. Cred că ar fi fost victoria supremă. Nu știu cum s-ar fi derulat viața noastră ulterior, dar ar fi fost o performanță uriașă. Acum, ce păreri de rău să mai fie? Doar amintiri
- Aurel Beldeanu
„Șoferul Ciocan nu avea ciocan”
Nae Ungureanu, lateralul stânga al oltenilor, a rememorat pentru Gazeta Sporturilo două momente care au deviat jucătorii de la gândul pentru returul cu Benfica.
„Jucasem cu Italia, la națională (n.red victoria celebră cu 1-0 împotriva campioanei mondiale en titre), am pierdut noaptea de după meci, alături de ceilalți de la Știința. Am venit cu autocarul de la București la Craiova și am rămas în pană!
Cu un șofer pe care-l chema Ciocan, doar că el n-avea ciocan să bată în roata aia, să-i facă, Doamne iartă-mă!, ceva ca să o repare. Eram mulți de la Craiova la națională. Am făcut pană, apoi am ajuns storși la Craiova”, a reacționat Nae Ungureanu.
Gazeta Sporturilor a oferit microbiștilor în această primăvară un album, o revistă masterpiece - așa a fost denumită de suporterii Științei ce și-au procurat și savurat cele 148 de pagini de colecție - în care fotbaliștii de atunci ai alb-albaștrilor au povestit episoadele unui puzzle ce-a reprezentat stagiunea de glorie a Universității.
Ca și acum, și atunci, exista un interes teribil în preajma marilor meciuri, fiecare voia să-și asigure un loc în tribune pentru ceea ce se dorea un moment istoric.
” Profesorii de la facultate, toate cunoștințele, toți voiau bilete la returul cu Benfica. Du-te la facultate, du-te la Bacalaureat, du-te la ăla, du-te la ălălalt, nu mai aveam concentrare, eram căpiați”, a mai povestit Ungureanu.
Craiova Maxima, acum, ar câștiga 3-4 campionate fără probleme. Eram tari de tot. Cred că a fost un moment când eram 11 inși la prima reprezentativă și doi, Geolgău și Irimescu, la tineret
- Nicolae Ungureanu
Dacă aș avea puteri supranaturale, mi-ar plăcea să retrăim meciul cu Benfica, să tratăm altfel acel duel. Partida a venit la patru zile distanță de la acel meci extrem de mediatizat cu Italia, acel 1-0 celebru. Trebuia gândită altcumva partida cu Benfica, începând din minutul 90 sau 92 al partidei cu Italia
- Sorin Cârțu
{{text}}