Deși nu va putea conta împotriva Farului pe Ciprian Deac și pe Mario Camora și nu are decât doi atacanți valizi sută la sută, Dan Petrescu speră ca „alți jucători să iasă la rampă, să apară o surpriză și să ne bucurăm la final”.
- Farul - CFR Cluj, derby-ul rundei cu numărul 5 din play-off-ul SuperLigii, este programat sâmbătă, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
În ciuda numeroaselor probleme de lot pe care le acuză în acest play-off, Dan Petrescu a părut încrezător la întâlnirea cu presa, dinaintea partidei de duminică, cu Farul, în deplasare. Echipa a plecat azi spre București, unde se va antrena vineri, urmând ca de acolo să mergă la Constanța.
Dan Petrescu, înainte de Farul - CFR Cluj
„Întâlnim echipa care a dominat până acum campionatul, care e încă favorită la titlu, fiindcă e pe primul loc. Dar mergem la victorie. Chiar dacă avem probleme de lot. Avem cinci jucători importanți cu probleme, dintre care doi sigur nu fac deplasarea, Deac și Camora.
Sunt primii doi căpitani ai echipei, care în ultimii doi ani au jucat toate meciurile în play-off. Din păcate, trebuie să facem față și fără ei în acest sezon, asta este realitatea. Nu avem ce să facem, mergem încrezători. Trebuie să dăm maximum!
Este un meci foarte, foarte important. Nu decisiv, dar e foarte important. Trebuie să ne unim acum, să jucăm mai mult ca o echipă. Am mai jucat fără Deac și fără Camora și am câștigat. Sper să o facem și acum", a spus Dan Petrescu.
Boateng a făcut azi primul antrenament cu echipa, iar Bârligea și Maglica abia s-au intors din Serbia, de la celebra Marijana, unde s-au tratat în urma unor leziuni musculare.
Dan Petrescu: „E greu să bată cineva lovituri libere ca Deac”
Absența lui Ciprian Deac până la finalul sezonului, în urma operației de ruptură de ligamente a umărului stâng, e o problemă insurmontabilă pentru Dan Petrescu.
El a recunoscut că „e greu să spui că am găsit pe cineva care să execute loviturile libere ca Deac. Nu l-am găsit, dar asta e situația. Sper să iasă la rampă alți jucători, sper într-o surpriză, să ne bucurăm cu toții la finalul meciului”.
Deac ar putea reveni la pregătire abia peste două luni, el urmând să stea cu brațul imobilizat pentru următoarele 4 luni. „Cipri va juca la CFR cât vrea el și cât va putea. El decide asta, nu altcineva”, a adăugat Petrescu.
Dan Petrescu: „Aș juca 4-4-2, dar nu avem atacanți”
Dan Petrescu a recunoscut că sistemul său preferat de joc este 4-4-2, „dar pentru asta trebuie să ai atacanți. Noi nu avem decât doi valizi, pe Janga și pe Yeboah. Este o posibilitate să jucăm și așa, dar n-ar mai fi nicio rezervă pentru ei. Îți trebuie 5-6 atacanți, doi să joace, doi pe bancă și încă doi care să fie mereu pregătiți la meciul următor. O să vedem ce vom face".
La Farul, pericolul vine de peste tot: din apărare, de la mijloc, din atac. Știm că își creează foarte multe ocazii de gol. Dar pericolul cel mai mare vine de la Alibec, e clar
- Dan Petrescu, antrenor CFR
„Bordeianu e serios, se pregătește, dar sunt alții peste el”
Tehnicianul ardelenilor a comentat și informația că Bordeianu nu mai joacă fiindcă și-a cerut drepturile financiare în vara trecută.
„Bordeianu se antrenează, n-a lipsit la niciun antrenament, sunt mulțumit de atitudinea lui. Dar nu e cum am citit, că nu joacă fiindcă nu știu ce probleme are cu banii. Ce treabă am eu cu asta? Eu decid echipa în funcție de cine primește sau nu banii? Sau se bagă cineva peste mine, de ce joacă sau nu cineva?! Niciodată!
El se pregătește bine, e serios, dar nu mi se pare că este într-o formă extraordinară, iar alții sunt peste el și merită să joace. Mă bazez în continuare pe Bordeianu, eu l-am adus la CFR, dar trebuie să îmi demonstreze la antrenament, și poate că va juca și cu Farul. Fiindcă eu fac echipa doar după ce văd la pregătire".
Nu mă uit la Rapid - FCSB. Să iasă cum o vrea Dumnezeu, important e la noi să fie bine
- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
{{text}}