Andreea Beatrice Ana și-a apărat la Campionatele Europene de la Zagreb titlul câștigat anul trecut. În finala categoriei 55 de kilograme, românca a trecut clar de unguroaica Erika Bodnar, 8-0. Cătălina Axente a luat bronz la 76 kg
În 2022, la Budapesta, devenea prima luptătoare din România încoronată cu aurul european. Azi, la întrecerea continentală găzduită de Zagreb, Andreea Beatrice Ana și-a păstrat după o evoluție plină de cu autoritate titlul la categoria 55 de kilograme!
Andreea Ana, o finală rapidă la Zagreb
În finala cu Erika Bodnar din Ungaria, românca s-a impus rapid și dominant. Luptătoarea în vârstă de numai 22 de ani, născută la Mangalia, are însă deja o experiență importantă în bagaj, aflându-se la a patra participare la o ediție e Europenelor de senioare. Contează acest lucru, dar la fel de importante sunt talentul și abilitatea ei.
Când mai erau 3:56 minute din prima repriză, Ana a întreprins o acțiune curajoasă, și-a pus adversara pe saltea și a fixat-o, primind două puncte și apoi unul suplimentar pentru că a ținut-o secunde bune la parter.
Nici măcar un minut mai târziu, a folosit un atac al adversarei, care tot căutase soluții, pentru a contracara vijelios. Încă o fixare, urmată de o răsucire pe saltea, și alte 5 puncte pe tabelă pentru româncă. 8-0, o decizie fără dubiu, VSU, și titlul s-a decis în numai jumătate din timpul regulamentar pentru că Andreea Ana nu i-a lăsat adversarei nicio șansă.
Andreea Beatrice Ana salută publicul după victorie Foto ImagoAndreea Ana, cu tricolorul pe umeri și lacrimi în ochi
La final, a primit steagul tricolor și l-a pus pe umeri, exact aceleași gesturi ca în 2022, cu același zâmbet larg și lacrimi în ochi. A urcat pe umerii antrenorului, emoționat și el, absorbind zgomotul aplauzelor și bucurându-se pentru acest al doilea triumf european.
Andreea mai are în palmares două medalii europene de bronz, cucerite în 2019, la București, respectiv 2021, la Varșovia. În 2021 a devenit campioană mondială la U23, la Belgrad, având alte două prezențe pe treapta a treia a podiumului, în 2018 și 2019. Are și un titlu continental U23 în palmares, Plovdiv 2022, și argint anul acesta, la București.
Cătălina Axente a cucerit medalia de bronz la categoria 76 de kilograme, repetând performanța din 2020, de la Roma. Românca a avut o înfruntare dură cu ucraineanca Anastasia Osniach, dar a reușit să se impună, 5-3, decizie VPO 1, după ce a realizat o acțiune decisivă în ultimele secunde.
Și Alexandra Anghel se bate pentru aur
La 72 de kilogame, Alexandra Nicoleta Anghel și-a asigurat un loc în duelul pentru aur al categoriei, după ce a depășit-o clar pe Liudmila Pavlovets Tychyna din Ucraina în semifinale, 5-1, decizie VPO1. Exact cu același scor trecuse în sferturile de finală de franțuzoaica Pauline Denise Lecarpentier. Românca o va înfrunta vineri pe Buse Cavusoglu Tosun din Turcia în finală.
Alexandra Anghel se va bate pentru aurul european Foto ImagoLa categoria 65 de kilograme, Kriszta Tunde Incze a pierdut în semifinale în fața bulgăroaicei Mimi Hristova după un meci strâns, 1-2, decizie VPO1. Tricolora va lupta vineri pentru medalia de bronz, urmând să o înfrunte pe turcoaica Busra Efe.
O altă reprezentantă a României, Amina Roxana Capezan, urmează evolueze vineri în recalificări la categoria 62 de kilograme contra turcoaicei Selvi Ilyasoglu. Tricolora a cedat în ”sferturi”, 0-10, decizie VSU, cu suedeza Johanna Lindborg.
{{text}}