CS Universitatea Craiova s-a impus pe terenul lui Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-1, în runda cu numărul 5 din play-off-ul Superligii.
Juveții au jucat inteligent la Sfântu Gheorghe și au răpus-o pe Sepsi, chiar dacă au jucat jumătate de oră cu un om în minus. Alb-albaștrii au ajuns la 4 puncte de lider, așteaptă cu speranțe derularea rundei.
- A apărut o revistă excepțională: „Craiova Maxima, povestea unei iubiri alb-albastre” » 148 de pagini PREMIUM într-un album istoric - DETALII AICI
CS Universitatea Craiova, victorie pe terenul lui Sepsi
Nimic la nimic în prima repriză, dar ce repriză a doua frumoasă! Sepsi și Craiova s-au studiat, s-au invitat la inițiativă, au fost și câteva blufuri la finalizare, astfel că nu putea să se nască vreun gol care să dinamizeze confruntarea.
Cu toate că, teoretic, oltenii aveau o miză mai mare de jucat, o victorie reintroducând, măcar de amorul artei, trupa lui Eugen Neagoe în calculele luptei la titlu. Probabil, au realizat acest detaliu la pauză.
Alexandru Crețu a luat ochii
Imediat după revenirea de la vestiare, atmosfera din teren s-a animat. După ce a încercat o rabona (foto jos) de rafinament în prima parte, Alexandru Crețu (49) a adus fotbalul pe stadion, când, după o fază colectivă, a deschis scorul, cu un șut bine plasat.
Imediat, Ștefănescu a avut ocazia de a restabili egalitatea, însă a avut o reluare jenantă din centrul careului. Apoi, în minutul 59, a recidivat, din nou situație uriașă, dar Zajkov a blocat extraordinar.
Crețu chiar le-a făcut pe toate într-o oră: a avut un black-out și i-a pus crampoanele pe față lui Păun (63), eroare stupidă, și a fost eliminat direct!
Așa e la Craiova, Sisif e alb-abastru
Dar Niczuly și apărarea lui au făcut-o lată. Roguljic l-a deposedat pe Păun, a făcut duo cu Markovic, dacă tot au intrat pe teren în același timp, portarul lui Sepsi a ieșit ca un începător, iar Jovan (66) a înscris elegant. Juveții nu doar că au rezistat cu un om în minus, dar au prins curaj după faza ce-a dislocat tot sistemul lui Bergodi.
Cei de la Sepsi au fost decupați din comediile mediocre. Rămași singuri cu Laurențiu Popescu, în minutul 73, Rondon s-a încurcat cu Păun. Neagoe a avut fler la schimbări, nu s-a resimțit că oltenii au evoluat în 10, Bergodi a privit îngândurat cum ai lui irosesc ocazii din toate pozițiile, fără pic de discernământ. Golul lui Ștefănescu (90+5) a fost tardiv.
Clasamentul actualizat din play-off
Final: Sepsi - CS Universitatea Craiova 1-2
- Au marcat: Ștefănescu (90+4) / A. Crețu (49), Markovic (65)
- Eliminare: A Crețu (63)
- Click AICI pentru statistici
- Vezi AICI VIDEO de la meci!
Sepsi - CS Universitatea Craiova, echipele de start
Sepsi: Niczuly - Aganovic, Ciobotariu, Tamas, Ispas - C. Matei, Păun, F. Junior - I. Gheorghe, Rondon, Ștefănescu
Rezerve: Bega, A. Dumitrescu, Bălașa, Papa, J. Rodriguez, Varga, A. Nistor, S. Șerban, Safranko
Absenți: R. Varga (accidentat), Ninaj (suspendat)
Antrenor: Cristiano Bergodi
CS Universitatea Craiova: L. Popescu - Vlădoiu, Zajkov, R. Silva, Ndong - A. Crețu, Screciu - Cîmpanu, Baiaram, Ivan - Koljic
Rezerve: Lazar, Căpățînă, Badelj, Găman, Mateiu, Roguljic, Ișfan, Rivaldinho, Markovic
Absenți: Vătăjelu (accidentat), Bancu (în recuperare)
Antrenor: Eugen Neagoe
{{text}}