Războiul cu pisoarele. Episodul 2

A venit rândul ultrașilor dinamoviști să arate ce pot. Și ce loc mai nimerit să îți arăți talentul de piroman decât în casa Stelei?

Până pe 28 aprilie, Dinamo stă liniștită. De-abia atunci va avea loc ședința Comisiei de Disciplină care va analiza contribuția pirotehnică a suporterilor roș-albilor la distrugerea/arderea scaunelor și a unor obiecte tehnico-sanitare ale stadionului Steaua. De unde se vede că războiul cu pisoarele este un bun comun al ultrasului român, fie el rapidist ori dinamovist.

Timizii contra ardenții

Cine a urmărit cu atenție știrile sportive la TV nu a putut să scape imaginile cu incendiatorii, urmași declarați ai celor care au dat foc peluzei vechiului stadion Ghencea în data, istorică pentru ei, de 10 mai 1997. În cadrele surprinse de camere la derby-ul CSA Steaua - Dinamo 2-0 se văd mai multe scaune arzând sau aruncate cât colo, în timp ce câțiva stewarzi, timizi, încearcă să stingă focul. Precauți și sfioși, cât să nu îi deranjeze pe băieți din opera creatoare.

Băiatul care filmează și respectul de sine

Unul dintre aceștia din urmă, subțirel, tânăr, genul introvertit în viața de dincolo de tumultul arenei, ia distanță față de hoardă. Își potrivește hainele și începe să filmeze cu telefonul. Plimbă camera aparatului când la scaune, când la stewarzi. E calm, ca atunci când ar filma apusul de soare la malul mării. Imaginile-document postate pe rețelele de socializare vor fi dovada irefutabilă că băiețașul a participat la evenimente. A aruncat cu scaune în capul oamenilor de ordine, a dat foc, a spart chiuvete și WC-uri și a dat sfânta m...e adversarilor.

Motive suficiente să fie cu adevărat integrat în grup, să își redobândească respectul de sine, pentru ca de a doua zi, când focul se va fi stins, el să își reia activitatea în fața vreunei tastaturi, de unde inocent, «Nu vii, mamă, la masă?», va vărsa alte și alte valuri de ură.

Noi, limitații

Aflu acum că "În mai pe 10 mereu vom petrece" este refrenul unui cântec care se transmite din gură în gură și din generație în generație. Îmi mărturisesc ignoranța. Faptul că de 26 de ani se celebrează un act de vandalism spune multe. Și sigur că acest text arată cât de limitați suntem noi, ceilalți, în înțelegerea "fenomenului ultras", dimensiunile sociale protestatare profunde ale acestuia nefiind accesibile oricărui neofit. Nu așa stau lucrurile însă cu Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo.

Mult zgomot pentru niște fotbal mic

Întrebat la conferința de presă despre scandalul provocat de susținătorii echipei pe care o pregătește, Burcă a răspuns cu un aer înțelept că se mai întâmplă și lucruri de genul ăsta la meciuri care presupun atâtea orgolii. Ce frumos! Păcat că meciul în sine nu a ars în niciun fel, Dinamo jucând slab în fața unui adversar de o mediocritate patentată: Steaua talpaniano-dînconiană. Cam asta este povestea derby-ului ligii a doua. Golănie, zgomot, fotbal mic, declarații care să nu supere suporterii. Minciuna continuă, posibil la Giurgiu din 28 aprilie, când cazul se va judeca la Comisia de Disciplină. Nu e totul nou ca pe Steaua, dar ceva, ceva de distrus se mai găsește.