Eugen Voicu, acționar majoritar la Dinamo prin firma Red&White, este optimist în ceea ce privește revenirea lui Dinamo în Liga 1, dar a vorbit despre posibilitatea ca echipa să nu promoveze în acest sezon, spunând că acționarii sunt pregătiți să susțină încă un an de Liga 2.
„Promovarea este un obiectiv principal în momentul de față, cu siguranță. Echipa cred că e pregătită să facă acest pas și, chiar dacă va fi nevoie și de o întărire a lotului, noi avem astăzi jucători care sunt la nivelul Ligii 2, de primele echipe.
Ne așteptăm să ne calificăm în acest an în Liga 1, este foarte important. Jucătorii și spectatorii merită.
Vrem să promovăm de pe un loc cu calificare directă. Dacă nu, participăm și la baraj și considerăm că șansele noastre sunt, în continuare, mari.
Dacă lucrurile nu evoluează în această direcție, suntem pregătiți să ducem mai departe clubul încă un an în Liga 2, fără nicio problemă. Da, [ne asumăm orice risc]”, a spus Voicu la Pro TV.
Eugen Voicu: „Asta va face diferența”
Suntem pe drumul cel bun, nu avem dubii că vom reuși să facem toate plățile la timp [pentru obținerea licenței]. Din această perspectivă, putem spune că ne-am organizat suficient de bine ca să trecem peste acest hop.
Interdicția la transferuri va fi ridicată, vom rezolva și această problemă.
E o frustrare, e o luptă inegală [cu echipele susținute din bani publici]. Performanța va veni tot de la cluburile susținute din bani privați, pentru că un antreprenor de organizează mai bine decât o primărie. Asta va face diferența. Banii sunt importanți, dar nu rezolvă problema.
- Eugen Voicu, acționar majoritar Dinamo
{{text}}