FCU Craiova a anunțat pe contul oficial de Facebook că a primit din partea FRF licența pentru participarea în competițiile organizate de UEFA, în sezonul 2023/24. Trupa lui Adrian Mititelu speră să ajungă în Conference League, prin barajul din play-out, apoi finala cu locul 3 din play-off. Există însă o mare problemă.
- A apărut o revistă excepțională: „Craiova Maxima, povestea unei iubiri alb-albastre” » 148 de pagini PREMIUM într-un album istoric - DETALII AICI
Din informațiile GSP, Comisia de Licențiere a fost notificată de către fotbalistul Gabriel Enache (32 de ani) că FCU Craiova are o datorie de 9.000 de euro față de el, din 2022, și ca atare a cerut să nu-i fie acordată clubului din Bănie licența pentru cupele europene.
Potrivit documentelor, Enache, fotbalist intrat în dizgrația patronului Adrian Mititelu (54 de ani), pretinde că suma respectivă reprezintă jumătate din bonusurile și primele acumulate în 2022, în valoare de 18.000 de euro.
Gabriel Enache a jucat doar opt partide în turul sezonului regulat, ultima prezență, 90 de minute, în meciul cu FC Botoșani (0-1), din deplasare, etapa a 14-a, pe 15 octombrie 2022.
UPDATE 18:20 - Reacția clubului FCU Craiova: „Suma e reținută pentru pensie alimentară”
Facsmil cu documentul pus la dispoziție de FCU CraiovaEste o informație falsă. Suma de 9.000 de euro reprezintă, de fapt, o datorie pe care Gabriel Enache o are către un executor judecătoresc pentru pensie alimentară, despre care am aflat în februarie și pe care clubul a plătit-o. Enache ar mai avea și alte datorii la executorul judecătoresc
Știrea inițială: Decizie controversată a FRF în procesul de licențiere UEFA
În mod normal, Enache ar putea formula apel împotriva deciziei Comisiei de Licențiere pentru a bloca eventuala participare a FCU Craiova în Europa.
Numai că, FRF a transmis, la solicitarea Gazetei Sporturilor, că va comunica public cluburile care au obținut licența UEFA abia după deciziile Comisiei de Apel, care vor fi pronunțate nu mai târziu de 28 aprilie. Practic, după ce se încheie procesul de licențiere.
Oameni implicați în fenomen susțin că această măsură protejează cluburile de eventuale contestații din partea celor față de care ar avea datorii.
"Faptul că FRF nu anunță public cluburile care au primit licența de cupe europene din partea Comisiei de Licențiere, ci doar după Comisia de Apel, blochează dreptul jucătorilor sau angajaților care au de primit restanțe financiare să mai facă recurs", susțin oficiali consultați de GSP.ro.
Adrian Mititelu a vrut să-i rezilieze contractul Gabriel Enache
Nemulțumit de prestația lui Enache, Adrian Mititelu i-a propus acestuia rezilierea contractului scandent la 30 iunie 2023. Fotbalistul nu a fost de acord și a fost trimis să se pregătească separat de restul echipei până la finalul angajamentului.
În februarie, Adrian Mititelu l-a criticat dur pe Gabriel Enache, incluzându-l în categoria fotbaliștilor din Liga 1 care nu-și merită salariul.
"Eu am un fotbalist, pe Gabi Enache, care are 8.000 de euro/lunar. Nu a jucat nimic. Face două antrenamente tari, pe urmă îl doare ceva. Dau 12.000 de euro brut, plus chirie. Ca să ce? Sunt multe alte cazuri.
Toată lumea atacă patronii, dar nu vorbiți de această tagmă a unora dintre impresari, cei care manevrează și vor să facă bani cu niște jucători care sunt slabi. Pentru ei există doar drepturi, obligații zero. Impresarii îi împing să facă fel și fel de nenorociri.
În România, dacă patronii ar fi mai organizați, mai uniți, acești fotbaliști n-ar merita mai mult de 3.000-4.000 de euro pe lună. Dar noi, ca idioții și ca tâmpiții, sărim cu bani pe ei", a spus Adrian Mititelu.
Gabriel Enache a semnat cu FCU Craiova, pe 22 decembrie 2021, un contract valabil până la 30 iunie 2023.
Luptă în trei în play-out pentru barajul Conference League
Pentru a ajunge să joace în Conference League, FCU Craiova trebuie să îndeplinească trei condiții: să prindă barajul din play-out, dintre locurile 7-8, să câștige, apoi să treacă și de echipa de pe locul 3 din play-off.
FCU Craiova, FC Botoșani și FC Voluntari au primit licența UEFA și luptă pentru Conference League
Chiar dacă primele șase formații din play-out sunt despărțite doar de patru puncte, cu 5 etape rămase de disputat, lupta pentru locurile 7-8, care dau baraj preliminar pentru Europa Conference League, se anunță o afacere între 3 echipe.
E vorba despre FCU Craiova (locul 1/27 de puncte), FC Botoșani (locul 3/26 de puncte) și FC Voluntari (locul 5/23 de puncte). Din informațiile GSP, toate au primit licența UEFA!
Asta pentru că Petrolul, locul 2, 27 de puncte, Hermannstadt (insolvență), locul 4, 24 de puncte, și U Cluj, locul 6, 23 de puncte, ies din aceste calcule deoarece, la fel ca și Chindia și Mioveni, n-au aplicat pentru licența de Europa, din cauza problemelor financiare.
{{text}}