Fundașul stânga Iasmin Latovlevici (36 de ani) se antrenează cu prim-divizionara Petrolul Ploiești.
Latovlevici s-a despărțit de FC Argeș în luna noiembrie 2022, însă abia de curând a găsit ceva care să-l mulțumească. Fostul internațional a decis să-și continue activitatea tot în prima divizie internă, a sosit la antrenamentele „găzarilor” și de văzut când va primi șanse să îmbrace oficial tricoul galben-albaștrilor.
Iasmin este recunoscut pentru faptul că este un împătimit al fitness-ului, are și un meniu de viață sănătos. Trebuie să ajungă la un numitor comun cu echipa în privința pregătirii fizice, centralizate.
Iasmin Latovlevici, la antrenamentele Petrolului
După o serie de trei victorii consecutive în play-out, Petrolul Ploiești a pierdut, chiar de Paște, pe teren propriu, în fața lui U Cluj, scor 0-2, iar luni se va deplasa la FC Voluntari, pentru duelul de pe stadionul "Anghel Iordănescu", de la ora 20:30.
Înaintea acestei partide, Petrolul Ploiești ocupă locul 8 în clasament, cu 27 de puncte, la egalitate cu liderul din play-out, FC U Craiova, și având un avans de doar un punct față de urmăritoarea FC Botoșani. Pe moldoveni îi vor întâlni chiar după runda de la Voluntari.
5 titluriare Latovlevici în palmares, 3 cu FCSB și două cu CFR
{{text}}