Domnul S.C, spuneți-i simplu cetățean, este un inginer român care a hotărât să plece la maturitate în Canada. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții acolo, dar nu a pierdut nicio secundă legătura cu România. Își iubește țara și încearcă să mai rezolve câte ceva pe ici, pe colo, așa cum se poate face de la distanță.
De ceva vreme îmi urmărește emisiunile de la Europa FM și-mi scrie cu gândurile sale. Recent, însă, domnul Cristea a vrut să afle răspunsul la o întrebare despre o acțiune a statului român. Și de aici începe o poveste cum numai la noi poate fi. Așadar, ce vrea domnul S.C., din Canada, de la viața noastră?
Pe data de 10 martie, Federația Internațională de Scrimă a hotărât să primească înapoi în competiții sportivii ruși. Federația de Scrimă este prima care ia această măsură și toată lumea se întreabă de ce. Știrea a fost destul de mare încât să suscite vii dezbateri în toate țările lumii. Din 126 de state, 89 au votat pentru întoarcere. Votul a stârnit proteste în multe dintre țări și nici Rusia nu a avut tupeul să trimită sportivi la prima competiție din calendar, care era în Polonia.
Dar cine sunt cei care au votat pentru întoarcerea rușilor? Federația internațională nu a vrut musai să ne spună. De aceea domnul S.C., simplu cetățean, a scris întâi în țara sa de adopție. Federația canadiană de scrimă i-a răspuns în mai puțin de o oră. Domnul David Howes, directorul executiv al Federației canadiene de specialitate, i-a spus că ”Suntem una dintre federațiile care au votat împotriva acestei decizii.” Simplu, scurt, la obiect, un răspuns pentru un contribuabil interesat.
Domnul S.C. a scris și la Federația Română de Scrimă. Unde, v-ați prins, în prima zi nu i-a răspuns nimeni. Nu i-a răspuns nici a doua zi și, desigur, nici în a treia zi. Domnul S.C. a început să scrie din nou la contactul public de pe site-ul Federației. De șapte ori a scris, niciodată nu a venit acest răspuns.
Pentru că simțea că bate la o poartă închisă, domnul S.C. a scris și la Ministerul Sportului, la adresele publice. De la cabinetul ministrului nu i-a răspuns nici clanța, nici perdeaua, vorba sa. Dar există totuși un mesaj nesemnat, după al treilea mesaj, de la o adresă care se numește Cabinet Sport. Îl dăm citat:
Am luat la cunostinta de solicitarea dumneavoastra. De fiecare data aceste adrese au fost trimise mai departe catre cabinetul domnului Ministru, intrucat cabinetul nostru nu are atributii legate de federatii. De aceea avem rugamintea de a nu trimite asemenea mailuri catre noi pe viitor. Va multumim frumos pentru intelegere
Așadar, nu numai că nu există un răspuns, dar și un îndemn clar la a nu mai deranja oficialitățile române de la treburile importante pe care le au. Să zică mersi că nu a fost înjurat pe banii săi.
Între timp a scris și la cabinetul premierului, dar nici de aici nu a venit vreun răspuns. Pentru oficialii români, aceasta este o temă mică, dar mai ales cetățeanul care scrie este mic.
Drept urmare, mai în glumă, mai în serios, domnul S.C. a scris la președinție, unde - îmi vine a râde - sigur nu există niciun răspuns pe temă. Nu există la multe altele, darămite la asta.
Tăcerea asta să știți că nu ascunde nimic special. Aș pune pariu, înainte de a suna oriunde, că România a votat pentru reprimirea Rusiei. Ceva din vâna sportului românesc îmi spune că decizia este pe acolo. Evident că nu întreabă nimeni opinia publică și mai ales nu dă nimeni o explicație la asta. Este în firea lucrurilor noastre.
Dar este totuși ceva ce trebuie consemnat în această liniște. Enormul și stabilul dispreț pe care autoritatea publică românească, acum din sport, îl poartă cetățenilor săi. Și celor care plătesc sau au plătit impozite în țara asta. Refuzul de a vorbi, de a comunica, de a explica este măsura scuipatului periodic pe care orice cetățean român trebuie să-l primească în freză când are de-a face cu administrația noastră.
Iar când lucrurile merg prost, să știți că de aici încep, de la micul respect pe care trebuie să-l acorzi oricărui trecător, pasionat sau iubitor de sport. Și de comunitatea românească, în definitiv. Iar acest dispreț este dublat doar de perena și apăsata cerere ca bugetele să fie din ce în ce mai mari. Cum ar veni, bani să fie, dar niciodată responsabilitate. Căci doar așa disprețul este cu adevărat veritabil.
P.S. Sunt convins că oricare dintre colegii mei de la GSP poate afla cum a fost votul României. Jurnaliștii au și telefoanele personale ale liderilor federali. Dar acestea nu sunt la dispoziția fiecărui cetățean român. Or, respectul și explicațiile sunt datorate fiecăruia dintre noi.
{{text}}