Fotbal   •   Liga 2   •   STEAUA BUCUREȘTI

Vasile Dîncu spulberă speranțele fanilor Stelei: „Este imposibil să promoveze de acum”

+43 Foto
Vasile Dîncu (61 de ani), fostul ministru al Apărării, a spus că CSA Steaua București, liderul Ligii 2, nu va putea promova în Superliga la sfârșitul acestui sezon.

Articol de Vlad Roșu   —  vineri, 21 aprilie 2023

Vasile Dîncu (61 de ani), fostul ministru al Apărării, a spus că CSA Steaua București, liderul Ligii 2, nu va putea promova în Superliga la sfârșitul acestui sezon. 

Politiccianul a spus că votarea demersului făcut de acesta și alți doi colegi ai lui din PSD, pentru modificarea Legii Sportului, nu se face imediat, menționând că votarea unei legi are un parcurs lung, fiindcă aceasta trebuie să treacă prin Camera Deputaților, pentru ca apoi să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis. 

Vasile Dîncu: „Este imposibil ca Steaua să promoveze de acum”

„Este imposibil ca Steaua să promoveze de acum, pentru că o lege are un parcurs legislativ în Camera Deputaților, apoi în Senat. După aceea, până la promulgare, este analizată, ajunge la președinte și până se promulgă o lege este complicat, trece mult timp. 


În niciun caz nu ne doream să deformăm competiția în acest an, să se facă cumva o infuziune în mersul lucrurilor, să se schimbe lucrurile pe parcurs. 

Eu am realizat, în perioada în care eram ministru, posibilitatea ca Steaua, transformându-se foarte simplu în societate de drept public, asociindu-se ministerul cu o entitate privată, cu 1% sau 5% din acțiuni, să-și schimbe caracterul pentru a intra în Liga 1 chiar și acum, de anul acesta, asta dacă cei de acolo vor să facă această modificare”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit Euronews. 

Vasile Dîncu: „Dacă am elimina toți banii de la consilii județene dați echipelor din Liga 1, competiția ar dispărea”

Ulterior, Vasile Dîncu a reiterat ideea conform căreia numeroase cluburi din Liga 1 ar dispărea, dacă susținerea din bani publici ar fi stopată. A dat și câteva exemple de echipe susținute din banii consiliilor locale: FC Argeș, Chindia Târgoviște și Universitatea Cluj. 


„Avem consilii județene, consilii locale care susțin echipele de Liga 1, deci ideea de profesionism vine mai degrabă de la statutul jucătorilor, care sunt profesioniști. Dacă am elimina toți banii de la consilii județene de la echipele din Liga 1, competiția ar dispărea. Chindia, FC Argeș sau U Cluj sunt astfel de echipe. 

CSA Steaua, dacă va intra în Liga 1, cu bugetul pe care îl primește de la ministerul Apărării cu siguranță nu ar rezista. Are nevoie de jucători, de un alt fel de cheltuieli. Și ar putea să-i obțină numai din sponsorizări sau din asocieri cu entități private. 

Am văzut ultimul derby, cu Dinamo, și cred că pentru Liga 1 au nevoie de un alt nivel de performanță, nu cu ce au fost obișnuiți la Liga 2”, a mai punctat Vasile Dîncu, potrivit sursei citate anterior. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.