Liga 1

Hermannstadt a câștigat cu FC Argeș și e tot mai departe de retrogradare. Clasamentul din play-out

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 22 aprilie 2023

Hermannstadt a câștigat cu FC Argeș, 2-1, în etapa #5 din play-out-ul SuperLigii.

Hermannstadt a deschis scorul după 11 minute. Limaj a controlat o minge cu talpa, a protejat bine în duel cu Njike, apoi a trimis plasat, din întoarcere, la colțul scurt. 

Suprins, portarul Micle nu a avut reacție și a rămas țintuit pe centrul porții. Argeș putea egala 17 minute mai târziu, cu noroc. 

Aflat în flancul drept, Tofan a vrut să centreze, dar a trimis periculos pe poartă. Letica a fost atent și a respins în corner. 

Tot Hermannstadt a marcat până în pauză, prin golgeterul Paraschiv. Atacantul cu un gol în tricoul României a reluat perfect din fața porții, la centrarea ideală venită de la Balaure. 

Argeș a căutat în zadar egalarea

Argeș a redus din diferență după o oră de joc, prin Koubemba. Atacantul a primit o pasă filtrantă de la Calcan și a împins mingea cu șpițul în plasă, la colțul lung. 

Pe final, echipa lui Vintilă a căutat egalarea, însă atacurile sterile ale argeșenilor nu au fost suficiente pentru a-i pune probleme portarului Letica.

5.100de spectatori, cifră oficială, au asistat la partidă

Clasamentul din play-out

Hermannstadt a ajuns la 27 de puncte, cu 10 peste Argeș, echipa de pe primul loc direct retrogradabil.

FINAL. Hermannstadt - FC Argeș 2-1

Hermannstadt - FC Argeș, echipe de start:

HERMANNSTADT: Letica - Butean, Bejan, Stoica, Opruț - Mino, Alhassan - Balaure, Limaj, Popescu - Paraschiv
REZERVE: Muțiu, Medina, Issah, Biceanu, Oroian, Petrescu, Bărbuț, Babic, Buhăcianu
ABSENȚI: G. Iancu (suspendat), Antoche (accidentat)
ANTRENOR: Marius Măldărășanu

FC ARGEȘ: Micle - Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Brendon Lucas, Rizzi - Nijke, Mimito, Șerban - Calcan, Koubemba
REZERVE: Micu, Zebic, Moisie, Crețu, Pîrvu, Colli, Tîrcoveanu, Jobello, Jakolis
ABSENȚI: Bassong (accidentat), Straton, M. Constantin, Vianna, Celestine, Donisa (neincluși în lot), Garita (exclus din lot)
ANTRENOR: Bogdan Argeș Vintilă

Stadion: Municipal (Sibiu)
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Gheorghe Bogdan (Bucureşti) / Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad), Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.