Fotbal   •   Liga 2   •   FC BUZĂU - STEAUA 1-0

Adi Mihalcea regretă gestul care-l va costa prezența pe bancă la meciul cu Dinamo: „O idioțenie care nu m-a ajutat cu nimic”

Adrian Mihalcea, antrenorul lui FC Buzău

Articol de Ioana Mihalcea   —  sâmbătă, 22 aprilie 2023

Adrian Mihalcea, antrenorul lui FC Buzău, a vorbit despre victoria echipei sale, 1-0 cu Steaua în runda cu numărul 5 din play-off-ul Ligii 2. 

Tehnicianul buzoienilor a fost eliminat pe final de meci și nu va putea sta pe bancă la partida cu Dinamo, după ce a aruncat o minge în teren. Și elevul său Dudu va lipsi, care a luat „roșu” în prelungiri. 

Pentru buzoieni urmează urmează 2 meciuri acasă, cu Dinamo și Poli Iași.

Concluziile lui Adrian Mihalcea: „Am pus presiune din primul minut, am controlat jocul”


„E o victorie muncită, contra unei echipe foarte bune. În play-off nu există meciuri ușoare. Am avut aceeași atitudine ca la Galați, diferența a făcut-o golul.

Publicul te ajută în momentele grele, azi i-am simțit aproape de noi. Cam asta trebuie să fie atmosfera dacă vrem să batem în continuare. Le mulțumesc.

Îmi felicit băieții, a fost o dezamăgire după ultimele rezultate, dar veți vedea ce înseamnă, poate, un punct câștigat cu Dejul acasă.

Azi am pus presiune din primul minut, am controlat jocul. Am avut și noroc, dar l-am căutat. Ne vom pregăti, avem 7 zile. Din păcate suntem din ce în ce mai puțini. 


Pe lângă prostia pe care am făcut-o - voi lipsi la următorul meci, o idioțenie care nu m-a ajutat cu nimic -, l-am pierdut și pe Dudu, plus schimbările, pentru rupturi musculare. Vor lipsi o perioadă lungă de timp.

Eu am vrut să-i dau mingea celui care bătea, dar am dat-o în teren și regulamentul așa este. Îmi pare rău, sper să nu afecteze”, a spus Mihalcea la Orange Sport.

Oțelul e clar favorită pentru promovarea directă, dar vom încerca. Dacă nu, prin baraj. Rămâne de văzut

Adrian Mihalcea, antrenor Buzău

Clasamentul actualizat din play-off, după FC Buzău - Steaua 1-0

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.