Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - CFR CLUJ

Lăsat în afara lotului, Denis Alibec explică: „Așa am decis”

Denis Alibec

Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)   —  sâmbătă, 22 aprilie 2023

Denis Alibec (32 de ani) ratează meciul din această seară dintre Farul și CFR Cluj din cauza unor probleme medicale.

Alibec, autorul a 11 goluri în 28 de meciuri în acest sezon, a resimțit dureri după duelul din etapa trecută cu FCSB, 1-2, și a decis să nu riște la partida din această seară.

Denis Alibec explică de ce ratează Farul - CFR Cluj: „Am decis să nu forțez”


„Am simțit ceva la meciul cu FCSB și am decis să nu forțez, ca să nu pierd restul sezonului. Luni mă voi băga la antrenament, o să văd dacă pot continua sau nu”, a transmis Alibec înaintea partidei, pentru GSP.ro.

Referitor la duelul contra campioanei en-titre, Denis a precizat că „Sper să câștigăm. Dacă vom câștiga, rămânem pe primul loc și asta este cel mai important”.

„Cred că este cel mai frumos play-off de până acum, meciurile foarte frumoase, echipele foarte bune. Mă bucur că fotbalul românesc este din nou la înălțime. Dacă câștigăm toate meciurile acasă, suntem campioni 100%. Suntem pe primul loc și cred că suntem favoriți în momentul de față”, a completat Alibec.

Locul în primul „11” i-a fost luat de Louis Munteanu, care evoluează astăzi pe poziția de atacant central. „Sper ca Louis să facă un meci bun, să nu se simtă lipsa lui Alibec”, a transmis Gică Popescu, președintele Farului, cu puțin timp înainte de startul partidei.


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.