Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - FCSB

MM Stoica aprinde derby-ul cu Rapid: „Giulești e stadion de 14 mii de locuri, ce atmosferă să fie? Ei nu aveau fani să umple Arena Națională”

MM Stoica, managerul de FCSB, este sigur că roș-albaștrii vor câștiga cu Rapid și nu se teme de atmosfera din Giulești (foto: Raed Krishan/GSP)

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 22 aprilie 2023

MM Stoica, managerul de la FCSB, este sigur că roș-albaștrii vor câștiga cu Rapid și nu se teme de atmosfera din Giulești.

  • Rapid - FCSB are loc duminică, de la 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Derby-ul dintre Rapid și FCSB se anunță unul incendiar, cu aproximativ 13.000 de suporteri, pe un Giulești plin până la refuz. Roș-albaștrii ar trece peste CFR Cluj în clasament și ar urca pe locul doi, dacă ar câștiga. De partea cealaltă, Rapid nu a câștigat în play-off și se află sub o mare presiune a fanilor.

Antrenorului Adrian Mutu i s-a cerut demisia de către galerie, pentru ca apoi să fie confirmat de acționarii Șucu și Angelescu.


MM Stoica: „Giulești e stadion de 14 mii de locuri, ce atmosferă să fie? Ei nu aveau oameni să umple Arena Națională”

MM Stoica este de părere că jucătorii de la FCSB nu se vor teme de atmosfera din Giulești și a lansat și mai multe ironii la adresa rapidiștilor, înainte de derby.

„Eu sunt sigur că noi o să câștigăm cu Rapid. Așa simțeam și înainte de meciul cu Farul (n.r.- FCSB - Farul 2-1). Suntem prea buni în momentul ăsta. 

Giulești e un stadion de 14 mii de locuri, ce atmosfera sa fie? Băteam pe stadion de 18 mii de locuri, cât avea înainte. Să ne speriem de 14 mii, pentru ce? Poate dacă jucam pe Arena Naționala, cu 50 de mii de oameni, mai ziceam. Dar nu au ei fani să umple Arena Națională”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.