Florinel Coman (25 de ani), vedeta celor de la FCSB, a reacționat dur la finalul derby-ului cu Rapid, pierdut de roș-albaștri cu 0-1.
Victima faultului brutal al lui Onea din primele minute, Coman a izbucnit la final, în dialog cu jurnaliștii: „Ați văzut cum am sărit trei metri, nu? Din minutul 5, n-am putut să mai sprintez. Am făcut injecții la pauză, am luat anti-inflamator. Am vorbit la sfârșitul meciului cu arbitrul, a arbitrat super, foarte, foarte bine. ”
Florinel Coman: „Puteam trece peste CFR, altfel vorbeam acum ”
Despre înfrângerea din Giulești, Coman a spus:
„Am făcut un fotbal bun în această seară, am avut ocazii mari, dar nu am reușit să marcăm. Am început prost meciul, dar, până la urmă, cred că un egal era echitabil.
Fanii noștri au fost super, țin să-i felicit pe această cale. Din păcate, n-am reușit să luăm cele trei puncte, asta ne-am pus în cap înainte de meci. Important e că am avut ocazii. Au fost ocazii foarte mari, nu putem spune că nu am avut deloc.
Trebuie să ne setăm pentru a câștiga la Craiova. Ne pare rău, puteam trece peste CFR, altfel stăteam de vorbă acum. Părerea mea e că dacă reușeam, să egalăm până în minutul 60-65, am fi reușit să câștigăm”, a spus Coman.
{{text}}